15 minori bolnavi de COVID-19 sunt internați în prezent în Spitalul de Urgență din Târgu Cărbunești.
„În prezent sunt internați 105 pacienți. a Terapie Intensivă sunt ocupate toate cele 15 paturi. Situația lor nu este foarte gravă, ca în cazul valurilor anterioare. Numărul de pacienți a crescut în ultimele 15 zile. Înainte erau 20-30 de pacienți. O situație deosebită este că a crescut numărul pacienților minori. Acum sunt 15 internați, dar au fost și 17 sau 18.
Gorjean vaccinat, răpus de COVID-19
Un alt gorjean vaccinat împotriva COVID-19 a fost răpus de noul coronavirus. Acesta avea vârsta de 63 de ani. Acesta suferea de flutter atrial și hipertensiune arterială.
De asemenea, o femeie de 70 de ani, a decedat ca urmare infectării cu SARS-CoV-2. Aceasta avea următoarele comorbidități: accident vascular cerebral sechelar și ischemie membru inferior stâng.
În ultima zi, potrivit Direcției de Sănătate Publică Gorj, au fost confirmate 122 noi cazuri de îmbolnăvire, dintr-un total de 426 teste efectuate.