spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitate200 de mărțișoare oferite salariaților Spitalului Județean de Urgență

    200 de mărțișoare oferite salariaților Spitalului Județean de Urgență

    Copiii care participă la cursurile de Artă plastică și decorativă de la Centrul de Cultură și Artă „Cobilița”, au adus, doamnelor și domnișoarelor de la Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și celor de la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj, mărțișoare create și lucrate chiar de ei.
    „Vizita copiilor a avut loc în după amiaza zilei de 28 februarie, în cadrul proiectului „Vestitorii primăverii”. Evenimentul dedicat zilei de 1 Martie a fost organizat în curtea Spitalului Județean Târgu-Jiu și a inclus, pe lângă expoziția de mărțișoare, și câteva dansuri populare susținute de 15 copii talentați de la „Cobilița”.
    Micuții artiști au fost primiți cu multă bucurie de reprezentanții celor două instituții, care le-au mulțumit pentru frumosul gest!“, a transmis Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
    Asociația Pro Vertical, prin Centrul de Cultură și Artă „Cobilița” a dăruit, în cadrul unui parteneriat, Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, 200 de mărțișoare, realizate cu migală și multă pricepere de copiii din clasa de Artă Plastică și Decorativă a Centrului de Cultură și Artă „Cobilița”.
    „Oaspeții au fost primiți în curtea SJU Târgu-Jiu de către Dumitru Vienescu, managerul SJU Târgu-Jiu, doctorul Claudiu Constantinescu, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, medicul Olănescu Luminița, șefa Secției Neonatologie, Laura Mătrăgună, directorul de îngrijiri medicale al SJU Târgu-Jiu și alți reprezentanți ai celor două instituții.
    Copiii, alături de Aura Stoenescu (reprezentanta Asociației Pro Vertical), au creat frumoase mărțișoare din diverse materiale reciclabile. De asemenea, au participat la realizarea mărțișoarelor și copiii de la clasa de Dansuri Cobilița de la Rovinari, iar la realizarea proiectului, care se numește „Vestitorii primăverii” a fost partener și Școala Gimnazială Nr 1 Rovinari“, se mai arată într-un comunicat de presă.

    Copiii au dansat în curtea spitalului

    Luni după-amiază a fost organizată o expoziție a mărțișoarelor create, iar cei 15 talentați elevi au prezentat câteva dansuri populare în curtea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.
    „Copiii au lucrat cu multă dăruire aceste obiecte. La fel ca și de Crăciun, când am adus obiecte decorative, și acum copiii au vrut să le facă o bucurie atât pacienților, cât și medicilor și angajatelor de la Spital și Ambulanță. Dansurile le-au pregătit cu multă emoție, a fost o bucurie pentru ei întregul eveniment”, a declarat Aura Stoenescu, de la Asociația Pro Vertical și Centrul de Cultură și Artă „Cobilița”.
    La finalul întâlnirii, copiii au primit daruri din partea gazdelor și au aflat lucruri interesante despre activitatea medicilor de la Ambulanță, doctorul Claudiu Constantinescu, directorul SAJ Gorj, prezentându-le o autospecială.
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: