spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitate22 de accidente de muncă la CEO

    22 de accidente de muncă la CEO

     

    22 de accidente de muncă au fost înregistrate anul trecut la Complexul Energetic Oltenia, dintre care unul a fost mortal.

    „În urma verificărilor întreprinse, inspectorii de muncă cu atribuții de control în domeniul securității și sănătății în muncă au aplicat 5 sancțiuni în cuantum de 21.500 lei“, au transmis reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj.

    De la începutul acestui an și până în prezent, la nivelul CEO a fost înregistrat și raportat Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj un accident de muncă cu incapacitate temporară de muncă.

    „În urma verificărilor întreprinse, inspectorii de muncă cu atribuții de control în domeniul securității și sănătății în muncă au aplicat 4 sancțiuni în valoare de 15.500 lei“, a mai informat ITM Gorj.

     

    Ce măsuri au fost dispuse de ITM

     

    „Pentru deficiențele constatate au fost dispuse următoarele măsuri de remediere:

    – angajatorul va adopta soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor, în sensul că va pune la dispoziţie lucrătorilor vestiare corespunzătoare, cu suprafețe curățate și renovate;

    – la efectuarea lucrărilor extractive va fi respectată în totalitate metoda de exploatare minieră, atât monografia de lucru, cât și întreaga documentație tehnică la executarea lucrărilor;

    – angajatorul va respecta semnalizarea corespunzătoare privind riscurile căderii de material de pe benzile de transportare în timpul funcționării acestora;

    – căile de circulație se vor menține în permanență în stare de curățenie, fiind interzisă depozitarea de materiale, piese de schimb sau aglomerări de material depus, astfel încât să poată fi utilizate în orice moment;

    – în vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă, angajatorul va respecta pe perioada funcționării echipamentelor de muncă, structura de personal în conformitate cu Normativul de personal aprobat;

    – atunci când lucrătorii își desfășoară activitatea la posturi de lucru în aer liber, acestea trebuie sa fie amenajate astfel încât lucrătorii să fie protejați contra condițiilor atmosferice nefavorabile și, dacă este necesar, contra căderii de obiecte“, au mai transmis reprezentanții ITM Gorj.

     

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: