spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateExamene naționale de pe patul de spital. Anisie: “Și până acum se...

    Examene naționale de pe patul de spital. Anisie: “Și până acum se puteau susține probele naționale, cu măsuri de siguranță, chiar și în spital”

    Autoritățile se pregătesc să asigure o bună organizare a examenelor naționale. Ministrul Educației are planuri mărețe afirmând că iau în calcul inclusiv examinarea elevilor bolnavi de coronavirus. Oficialul Monica Anisie susține că probele pot fi susținute chiar și din spital.

    Subiectul redeschiderii școlilor este închis însă a rămas de rezolvat problema celor care anul acesta vor susține examenele naționale. Atât elevii de clasa a VIII-a cât și cei de a XII-a vor sunt așteptați să susțină probele la Evaluarea Națională, respectiv examenul de Bacalaureat. Pentru cea de-a doua categorie prima sesiune va începe la 22 iunie, cu probele scrise, urmate de probele pentru competențe. Se lucrează în prezent la calendare, inclusiv pentru sesiunea a doua, a spus Monica Anisie. „În toată această perioadă, am avut o comunicare cu Consiliul Național al Elevilor, chiar săptămâna trecută am avut o videoconferință cu reprezentanții lor și am discutat împreună mai multe aspecte, inclusiv cel al amânării examenului de bacalaureat”, a declarat Monica Anisie.

    Examen de pe patul de spital

    Ministrul Educației are plan de rezervă și pentru cazurile infectate cu coronavirus. Oficialul vorbește despre o evaluare în spital. “Aceștia pot da examenul în condiții de siguranță, izolați, singuri în sala respectivă. De fapt, și până acum se puteau susține probele naționale cu măsuri de siguranță chiar și în spital”, a declarat Monica Anisie.

    Forfotă în școli

    Probele se vor desfășura în condiții de siguranță pentru elevi, în conformite cu un ordin comun ce va fi emis de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății. În clase vor intra maximum 10 elevi. “După ce ministerul Educaței ne va comunica calendarul examenelor vor interveni atât înainte cât și în timpul desfășurării examenului. Raportata la ceea ce se întâmplă, la Târgu Jiu este clar că școlile pot să facă față. Numărul de clase maxim este de nouă pe generație și ca număr total de clase sunt undeva la 34-35 deci se pot împărți pentru a fi maxim 10 elevi pe fiecare clasă. Suntem pregătiți!”, susține primarul Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: