spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateLa Motru anveloparea blocurilor se face pe bani puțini

    La Motru anveloparea blocurilor se face pe bani puțini

    Problema anvelopării blocurilor și-a găsit soluție într-un municipiu din Gorj. La Motru cetățenii pot scăpa de această problemă în numai câteva zile. Muncitorii societăţii Consiliului Local sunt cei care se ocupă de izolarea termică a blocurilor, prețul fiind unul de criză.

    Prin astfel de acțiuni municipalitatea ochește doi iepuri dintr-un foc. Face bani la buget și ajută cetățenii să-și rezolve pierderile de căldură din apartamente. Nu mai vorbim de noua față a orașului căpătată prin anveloparea imobilelor. Directorul Direcţiei Publice Motru susține că lucrările sunt de calitate. „Avem o secţie de construcţii. Am încercat să aducem bani şi din alte surse, nu numai din cele ale primăriei. Avem lucrări de anvelopări în municipiul Motru, facem muncă direct cu oamenii. Se lucrează pe baza cererilor venite. Facem un contract și lucrarea se face în maximum 3-4 zile. Avem tot ce ne trebuie de la schele la meseriaşi foarte buni. Se dă un avans de 30%, iar după recepţia lucrării se plăteşte restul de bani. Avem foarte multe cereri”, a declarat Tudor Dobrică, directorul Direcţiei Publice Motru.

    Alte investiții benefice comunității

    Pe viitor conducerea Direcției are în plan să-și extindă activitatea. Problema sunt tot banii pe care ar trebui să-i investească înainte. Dobrică susține că pe termen lung investițiile făcute în diverse servicii ar fi amortizare însă au nevoie de sprijin financiar pentru a demara proiecte. „Vrem să facem mai multe extinderi, dar încă nu avem bani. Ne gândim să înființăm o mini-secţie de termopane dar ne trebuie bani pentru început să o punem pe roate. Idei sunt multe dar toate se fac cu bani”, a explicat directorul Direcţiei Publice Motru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: