spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEditorialDor de copilărie…

    Dor de copilărie…

    Uitându-mă la generația de azi, inclusiv la copilul meu, realizez ce copilărie ”mișto” am avut noi. Nu duceam lipsă de nimic pentru că ”nimic” aveam. Nu poți duce lipsa a ceva ce nu ai avut și nu ști cum sau ce e… Și nu aveau nici alții mai mult decât aveam noi… deci nicio invidie.

    Cu toții primeam, în special de sărbători, banane verzi pe care le înveleam în ziare sau le punem între haine pentru a se coace puțin. Doamne erau groaznice necoapte… Aveam ciocolata ”Scufița roșie” care avea un ambalaj care imita forma unui ceas, și cu toții îl punem pe mână… inventam jucării.

    În ceeea ce privesc năzbâtiile, credeți sau nu dar eram un ”băiețoi”. Mă urcam pe orice, oriunde. Aveau bunicii din partea mamei un dud care trona desupra atelierului de tâmplărie al bunicului. Acoperișul atelierului era destul de lin astfel că mă urcam pe acoperiș de unde mă înfruptam cu ”gustoasele” fructe. Copacul era mare și destul de roditor, dar cum tot timpul ce nu-i al tău e mai bun, am vrut să mănânc și din dudele vecinilor, niște dude albe, identice la gust de altfel. Și cum mă întindeam eu să ajung la una dintre crengi am picat, cu capul în jos. Norocoasă din fire, am rămas totuși atârnată în gardul vecinilor urlând ca din gură de șarpe să mă audă cineva. Am ieșit totuși cam șifonată din această experiență pentru că gardul acela m-a zdrelit sănătos pe tot corpul, dar tot a fost mai bine decât să pic cu capul în fierotaniile pe care vecina le depozitase acolo.

    Aveam deja experință atunci pentru că, pe la 3 sau 4 ani am căzut, tot în cap, de data aceasta de la balcon… Stați liniștiți, stăteam la parter. Îmi amintesc clar cum am căzut și cum mi-am murdărit rochița din catifea verde și căciulița roșie… eram modernă de mică :). Apoi a urmat un nou ”accident” când mi-am spart iar capul dând cu capul de calorifer … și așa m-am ales cu două frumuseți de semne pe frunte.

    Genunchii îmi erau mereu ”beliți” pentru că alergam mult, jucam fotbal cu băieții, mă băteam cu ei, le prinsesem punctul ”sensibil”.

    Mi-e dor tare de prietenii din copilărie, de libertatea de atunci, de modul în care ne distram… de tot.

    Vacanțele ni le petrecem la țară. Acolo avem și mai multă libertate dar și responsabilitate. Trebuia să ne ajutăm bunicii la muncile câmpului, cam tot, știam să facem aproape orice. Cel mai mult ne plăcea când plecam cu animalele la păscut. Ne întâlneam cu prietenii din sat și inventam tot felul de jocuri, uitând de cele mai multe ori de bietele animale.

    Îmi amintesc că la întoarcerea din vacanțele de la țară mama mă ținea, o perioadă, numai în pantaloni pentru că aveam picioarele atât de zdrelite, încât îi era efectiv rușine. Ne urcam în copaci, mergem desculți, ne tăvăleam în iarbă, ne băgam în tot felul de tufe cu mărăcini…

    Mergeam în fiecare an la ”Mare”. Doamne ce poze mai făceam atunci, cu maimuța, cu poneiul… Acolo ne umflam la propriu de Pepsi, se găsea la discreție.

    Cu siguranţă am avut o copilărie foarte fericită și nu mi-a lipsit nici iubire, nici joacă, nici sănătate, nici mâncare, nici jucării, într-un cuvânt nu mi-a lipsit nimic.

    Personal cred că am fost mult mai fericită decât majoritatea copiilor de astăzi. Copiii din ziua de azi sunt mult mai tentaţi de milioane de lucruri, astfel că aproape tot timpul consideră că le lipseşte ceva.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: