spot_img
24.8 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăEvenimentȘantier din Târgu Jiu, spulberat de vântul puternic

    Șantier din Târgu Jiu, spulberat de vântul puternic

    Împrejmuirea unui șantier din zona centrală a municipiului Târgu Jiu a fost luată de vântul puternic. Este vorba de zona aflată în spatele Hotelului Gorj, unde mai multe blocuri sunt izolate termic. Incidentul a avut loc zilele trecute. Polițiștii au intervenit pentru a îndepărta elementele care au fost luate de vântul puternic.
    Polițiștii locali au intervenit pentru degajarea carosabilului afectat de prăbușirea unei împrejmuiri provizorii. „Panourile metalice ale împrejmuirii, precum și alte materiale de construcții au fost doborâte de rafalele puternice de vânt, obstrucționând traficul rutier în zona respectivă.
    Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, iar zona a fost securizată în cel mai scurt timp.
    Atragem atenția tuturor constructorilor care au șantiere în lucru pe raza municipiului Târgu Jiu că au obligația de a respecta, cu strictețe, toate reglementările legale pentru punerea în siguranţă a amenajărilor realizate pentru organizarea de șantier, în scopul protejării vieții și integrității fizice a persoanelor“, au transmis reprezentanții Poliției Locale Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: