Criminalul Gheorghe Relu Comisu, bărbatul din Dragotești care și-a înjunghiat mortal vecina, în vârstă de 79 de ani, în luna mai a anului trecut, a fost condamnat de Tribunalul Gorj. Instanța a stabilit la o pedeapsă de 17 ani și patru luni de închisoare pentru omor și interzicea unor drepturi pe o perioadă de cinci ani de zile pentru bărbatul aflat în stare de arest preventiv. Inculpatul mai este obligat la suma de 70.000 de lei pentru fiecare dintre cele două părți civile din dosar, a 8195 de lei către Grivei Eugenia, fiica bătrânei, și a 8560 de lei daune materiale către Victor Racoceanu. Sentința nu este definitivă ci poate fi atacată cu apel.
„Inculpatul, în vârstă de 59 de ani, fără ocupație, locuiește într-o construcție improvizată, confecționată pe un cadru metalic cu pereți din placaje din lemn, amplasată pe un teren viran situat vis-a-vis de imobilul in care domicilia victima în vârstă de 79 de ani, în sat Drăgotești. În ziua de 08.05.2024 au existat discuții contradictorii între cei doi vecini referitoare la posesorul de drept al terenului pe care se afla construcția rudimentară, discuții în cadrul cărora, aşa cum susține inculpatul, i-au fost adresate injurii de către victimă, creându-i acestuia o stare de nervozitate ce l-au determinat să ia un cuţit din locuința sa. A sărit gardul ce împrejmuia locuința victimei în partea laterală şi a observat victima în apropierea casei care, la rândul ei a sesizat prezența inculpatului, exclamând „hoțule!”. Victima s-a dezechilibrat şi a căzut, poziţie ce i-a permis inculpatului să îi aplice numeroase lovituri cu cuțitul. Auzind strigătele vecinei sale, martora şi-a îndreptat atenția spre aceasta, observând-o poziționată în șezut, după care a observat-o cum a căzut pe spate, având sânge la nivelul feţei şi gurii, iar pe Relu Comisu Gheorghe, aflat în apropierea victimei l-a auzit spunând „e mai bine aşa”. Martora a mers la soţul său, căruia i-a relatat cele întâmplate, aceştia fiind cei care au efectuat un apel la serviciul de urgență 112 şi au solicitat intervenția organelor de poliţie şi a ambulanței“, au constatat oamenii legii în rechizitoriu.