spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăPoliticAmendament la Legea Bugetului pentru un drum expres care să lege Gorjul...

    Amendament la Legea Bugetului pentru un drum expres care să lege Gorjul de Vestul țării

    Parlamentarul PSD Mihai Weber susține că este nevoie de un astfel de tronson care ar crea oportunități județului. Costurile investiției nu sunt, în opinia deputatului, mai mari decât cele pentru drumul Târgu-Jiu- Craiova, iar lucrarea ar putea fi finalizată în maxim un an de zile.

    Social-democrații gorjeni au depus mai multe amendamente la Legea bugetului. Unele vizează sectorul turismului, altele infrastructura rutieră a județului. Printre propunerile lansate se numără și finanțarea unui studiu de fezabilitate pentru realizarea unui drum expres Târgu Jiu-Hațeg-Deva. Inițiatorul amendamentului, deputatul Mihai Weber, a înaintat un document prin care îl înștiințează pe ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, de necesitatea realizării unei astfel de investiții. “Din cauza lipsei infrastructurii rutiere rapide care să lege Gorjul de tronsoanele de autostrăzi și alte drumuri rapide din România, județul Gorj nu își poate dezvolta și fructifica adevăratul potențial. Județul nostru are nevoie de o viziune curajoasă de dezvoltare din punct de vedere al infrastructurii rutiere, care să faciliteze accesul investitorilor în zonă și, totodată, care să permită dezvoltarea turistică. Gorjul dispune de un potențial turistic uriaș și diversificat, dar nevalorificat la capacitatea sa maximă, motiv pentru care doar printr-o rețea de drumuri moderne rapide dezvoltarea poate fi luată în calcul și asigurată. Am reușit să ducem în punctul final procedurile pentru demararea lucrărilor la Drumul Expres Târgu-Jiu – Craiova, însă lucrurile bune trebuie continuate. Avem nevoie de Drumul Expres Târgu-Jiu – Hațeg – Deva, care să se descarce în autostrada A6, ca o continuare a Drumului Expres Târgu-Jiu – Craiova,  pentru a interconecta astfel județul Gorj cu zona de Vest a țării”, a transmis Mihai Weber.

    CE Oltenia

    În opinia politicianului, tronsonul ar atenua șocul de după retrângerea activității din minerit. “Nu în ultimul rând, necesitatea realizării acestui drum este strâns legată de caracterul monoindustrial al județului Gorj, dependent de soarta și activitatea Complexului Energetic Oltenia. Iminenta restrângere a activității acestui colos energetic va avea, fără îndoială, un impact devastator asupra resursei umane din județ. Criza socială ce va fi cauzată de desființarea a mii de locuri de muncă – să nu pierdem din vedere faptul că din cadrul companiei vor pleca circa 7.500 de angajați, cărora li se vor alătura alte câteva mii de oameni de la cele 122 de firme prestatoare pentru CE Oltenia, precum și din alte domenii de activitate – va putea fi atenuată de oferirea unor alternative mijlocite de existența acestui drum”, a mai declarat parlamentarul PSD.

    Întrebări

    La finalul documentului înaintat ministrului Drulă, parlamentarul PSD a atașat mai multe întrebări ale căror răspunsuri țin de viitorul infrastructurii din Gorj. “În concluzie, ținând cont de cele expuse mai înainte, legat de necesitatea construirii Drumului Expres Târgu-Jiu –Hațeg – Deva, vă rog să îmi comunicați următoarele:

    1. Care este viziunea Ministerului pe care îl conduceți cu privire la oportunitatea legării județului Gorj de Vestul țării, prin realizarea Drumului Expres Târgu-Jiu – Hațeg – Deva?
    2. Care sunt obiectivele de investiții pe care dumneavoastră, în calitate de ministru, le aveți în vedere pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere a județului Gorj, ca parte integrantă în structura rutieră a Regiunii Sud-Vest Oltenia și care este termenul în care estimați că aceste investiții pot deveni realitate? “, l-a întrebat Mihai Weber.
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    1. Ideea , nu e buna, e foarte buna,dar ma intreb , atunci cand PDSR a fost la butoane, de ce, in atatia ani, nu facut, ca acum, sa avem drumurile deja facute?
      Fara drumuri ,Gorjul moare, deoarece , pentru minerit si energie pe carbune, altii au hotarart ca totul s-a terminat . Acum ,mineritul este in agonie despre care nu stim cat v-a continua. Prea multe optiuni post minerit nu sunt.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: