spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicGuvernul joacă ping-pong cu soarta SNLO

    Guvernul joacă ping-pong cu soarta SNLO

    Pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de ieri trebuia să se ia în discuţie şi ordonanţa privind reeşalonarea la plată a datoriilor. Este vorba despre posibilitatea ca firmele să-şi poată reeşalona datoriile către stat pe o perioadă de cinci ani, perioadă în care vor plăti doar dobânzi şi penalităţi. Companiile vor putea accesa o astfel de facilitate doar dacă vor oferi nişte garanţii. În prezent, companiile îşi pot amâna plata datoriilor către stat pe o perioadă de şase luni, însă numai dacă restanţele au fost acumulate după 30 septembrie 2008, din cauza crizei. Prevederile actului normativ ar ajuta SNLO să iasă din impasul financiar în care a intrat din cauza imposibilităţii uzinelor de agent termic din ţară de a-şi achita datoriilor acumulate la Societatea Lignitului. În prezent SNLO are de recuperat peste 430 de milioane lei, din care peste 350 de milioane de lei reprezintă datoriile înregistrate la bugetul de stat. Cât despre garanţiile ce se vor depune pentru obţinerea reeşalonării la plată, pentru a-i linişti pe cei care se declară îngrijoraţi de soarta SNLO, Daniel Burlan a declarat că „SNLO are destule garanţii, de la bunuri, la producţie şi creanţe. În 2010, s-au constituit la buget 266 milioane de lei iar SNLO a plătit 265 milioane. În cinci ani vom reuşi să recupărăm ce s-a acumulat din urmă, pentru că din 288 milioane de lei, 88 reprezintă dobânzi şi penalităţi”. Nici la şedinţa de Guvern de joi nu s-a mai ajuns la acest punct de pe ordinea de zi şi s-a amânat pentru şedinţa de duminică. Ar fi a treia şedinţă a Executivului din această săptămână în care trei probleme esenţiale ale Gorjului sunt puse la „diverse” şi pasate de la o şedinţă la alta. Proiectele Elenei Udrea privind renovarea faţadelor blocurilor sunt însă prioritare chiar dacă cele de la „diverse” privesc existenţa a mii de oameni din Gorj.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: