spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăSocialStrigătul de ajutor al unei mame: „Dacă mi-ar ieși Dumnezeu în cale,...

    Strigătul de ajutor al unei mame: „Dacă mi-ar ieși Dumnezeu în cale, L-aș ruga să mă ia pe mine în locul tău, copilul meu!“

    O mamă care trăiește în județul Gorj are nevoie de ajutor, pentru ca fiul ei, în vârstă de doar un an, care se luptă cu cancerul, să poată supraviețui. Micuțul se află internat într-o clinică din Turcia, după ce, în România, nu i s-au mai dat șanse. Tratamentul este, însă, foarte costisitor și familia are nevoie de sprijin financiar. Ea a postat un mesaj sfâșietor pe Facebook: „Dacă mi-ar ieși Dumnezeu în cale, L-aș ruga să mă ia pe mine în locul tău, copilul meu!
    Mă numesc Ecobici Viorela-Claudia și acesta este strigătul meu disperat de ajutor, îndreptat către oamenii cu suflet mare.
    Viața mi-a oferit, până acum, tot ce mi-aș fi putut dori vreodată, o familie simplă, modestă și frumoasă. Din păcate, toate astea aveau să se năruiască în luna mai a acestui an, atunci când cerul s-a prăbușit asupra noastră. În urma unor dureri de burtică, care tot persistau, Robert, copilașul nostru de 1 anișor, a fost diagnosticat în spital cu o formă agresivă de cancer la rinichi. Cumplita veste ne-a dărâmat la propriu, cu atât mai mult că doctorii ne-au spus că boala s-a extins și la celelalte organe. Dar nu am stat cu mâinile în sân, am știut încă de la început că trebuie să fiu puternică și că trebuie să lupt. Să lupt pentru a-mi recâștiga bebelușul, liniștea sufletească și familia la care visasem totdeauna. Am trecut pragul multor spitale, au urmat analize peste analize, tratamente peste tratamente și…am tot sperat să se întâmple o minune.
    După o lună de zile, medicii ne-au spus că sunt depășiți și că nu pot lupta cu forma asta agresivă a bolii. Și parcă n-ar fi fost destul, tot în momentul ăla urma să aflăm că boala s-a extins și la oasele lui firave, măduva și plămâni. Am căzut în genunchi și simteam cum se rupe inima-n mine. Lacrimi nu mai aveam deloc să plâng, le-am irosit pe toate. Îmi doream să mor!


    Din mai și până acum au fost 3 luni groaznice, 3 luni în care mergeam haotic și încercam să caut soluții. Am trăit toate stările posibile, de la emoție la durere, de la teamă la neputință. Atunci când simțeam că sunt pe cale să renunț și să accept verdictul, ceva în mine mă determină să mă ridic și să mai fac un pas, încă un pas. Era credința în Dumnezeu!
    Și așa a apărut singura șansă pentru noi, pentru copilașul meu, Robert. Doctorii din clinica Memorial din Turcia ne-au spus că poate fi salvat. Am trimis toate analizele pe care le aveam din țară și am primit răspunsul de la ei, că se poate efectua un tratament cu chimioterapie, iar dacă tumoarea de pe rinichi va scădea în dimensiuni, Robert va putea fi operat. Costurile întregului plan de tratament se ridică la 89.000 euro, o sumă mult prea mare, pe care nu ne-o vom putea permite niciodată.
    În urma tuturor sacrificiilor financiare pe care le-am făcut împreună cu soțul meu, am adunat doar 11.000 de euro, sumă de bani ce ne-a permis doar deplasarea și internarea în spital împreună cu băiețelul nostru. Aici am început chimioterapia și doctorii sunt încrezători că-l vor putea salva pe Robert. Însă avem nevoie de foarte mulți bani.
    Îndrăznesc să vă cer ajutorul și vouă, străinilor, celor care citiți aceste rânduri scrise de o mamă îndurerată, o mamă care stă acum în genunchi lângă patul de spital, o mamă care-și privește copilașul în ochi când plânge de durere și căruia îi promite un singur lucru: «Robert, totul va fi bine!»

    Vă rog din suflet să distribuiți acest mesaj și să ne ajutați! Vă rog din suflet să-mi salvați copilașul. Orice sumă de bani contează pentru noi și poate fi donată în conturile noastre personale de mai jos:
    Revolut in Lei:
    Marian Ecobici
    RO92 BREL 0005 5168 6446 0100
    Transfer Revolut prin telefon +40762635080
    Pentru Lei si Valută:
    ING Bank BAN: R017INGB0000999907500354
    Titular cont: Marian Ecobici
    Banca: INGB CENTRALA
    Moneda: RON
    SWIFT: INGBROBU
    BIC: INGB
    Cont Banca Transilvania în Lei
    Viorela Claudia Ecobici
    RO65BTRLRONCRT0254775001

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: