Arhive Lunare: Februarie, 2017

Luis Popa, promovat director comercial la nivel național în cadrul companiei POLARIS

Tânărul Ionuț Luis Popa ocupă funcția de director comercial la nivel național în cadrul SC POLARIS M. Holding SRL. Acesta a fost promovat în...

Află ce angajări se fac în instituțiile de stat în următoarea perioadă!

Mai multe instituții de stat fac angajări în următoarea perioadă. Printre acestea se află Primăria Mătăsari, Colegiul Auto „Traian Vuia” Târgu Jiu, Spitalul Orășenesc...

Staţiunea Rânca, aglomerată în această perioadă! Ninsoarea abundentă atrage tot mai mulţi turişti

Au revenit ninsorile la munte, iar schimbarea vremii s-a potrivit cum nu se putea mai bine cu vacanța elevilor. Stațiunea Rânca a devenit neîncăpătoare,...

Peste o 1.500 de persoane, salvate de salvamontiști într-o lună

Salvamontiștii din România au fost solicitați să intervină la peste 1.400 de acțiuni de salvare și acordare a primului ajutor, pe parcursul lunii ianuarie,...

Soția unui gorjean știe cum arată Carla`s Dreams! Uite ce spune despre el!

Carla`s Dreams a creat un fenomen în România și străinătate, iar identitatea celor din această trupă a creat controverse. Puțini îl știu pe solistul...
- Advertisment -

Most Read