Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că, în următoarea ședință de Guvern, va revizui propunerea venită de la ANAF, de limitare drastică a plăților cu cash. În schimb, rămân în vigoare două măsuri ce privesc firmele.
Separatoarele de beton care au fost montate pe mijlocul drumului, pe DN 67, în comuna gorjeană Scoarța, pentru a reduce numărul accidentelor, au reușit contrariul. Acestea îngustează drumul, iar accidentele curg în continuare. În acest timp, autoritățile se contrazic în ceea ce privește măsurile care trebuie luate.
A început modernizarea drumurilor de incintă din cadrul Parcului Industrial Gorj de la Bumbești Jiu. Investiția se ridică la suma de aproximativ un milion de lei noi și e suportată de Consiliul Județean Gorj.
47 de pacienți cu probleme neurologice au fost trombolizați, în perioada ianuarie –septembrie 2023, la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, care se situează pe primul loc în Oltenia la numărul de trombolize, iar la nivel național înaintea unor centre universitare importante.