Consiliul Județean Gorj va moderniza drumul județean DJ 662, Brănești-Hurezani. Cu o lungime de peste 39 de kilometri, tronsonul face legătura între drumurile naționale DN 66 și DN 6B și reprezintă unica legătură a localităților Brănești, Aninoasa, Săulești, Vladimir, Licurici și Hurezani cu principalele zone economice și sociale ale județului. Proiectul a fost depus spre finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027. Valoarea acestuia este de peste 165 milioane lei (aproximativ 33 milioane euro), iar perioada de implementare este de 24 de luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor.
Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj a găzduit pe data de 23.11.2023 o sesiune de informare organizată de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia....
„Clubul minților deschise" a fost lansat vineri, 24 noiembrie, la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. Tema primei activități a fost "Fotografia, de la izvor documentar la amintire de familie". Într-un cadru nonformal și prietenos, participanții au avut ocazia să afle informații despre rolul fotografiei de-a lungul timpului, dar și să deprindă practici necesare oricui dorește să facă o fotografie mai bună, în cadrul unui atelier interactiv de artă și tehnică fotografică.
Este iarnă în adevăratul sens al cuvântului pe Transalpina și în munții Parâng. Lucrătorii de la Drumurile naționale au acționat noaptea trecută și în dimineața zilei de duminică, 26 noiembrie, cu trei utilaje de deszăpezire, pe tronsonul dintre Novaci și Rânca. Dincolo de stațiune, spre Pasul Urdele, drumul este închis în sezonul rece.
Un bărbat de 58 de ani, din comuna Lelești, județul Gorj, a fost atacat de un urs și a fost rănit, în timp ce participa la o partidă de vânătoare în pădurea din Localitatea Lelești, de lângă Târgu Jiu.