Poliţiştii rutieri sunt cu ochii pe şoferi gorjeni. Astfel, un tânăr de 25 de ani a fost depistat la volan fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, în timp ce alţi doi conduceau fără a avea permis de conducere.
La data de 30.09.2014, ora 03:30, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier, au depistat un tânăr în vârstă de 25 ani din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada 9 Mai din localitate un autoturism, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Un alt bărbat în vârstă de 69 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea pe D.C. 53-Merfuleşti un tractor, însă fără să deţină permis de conducere. Tot fără permis a fost prins conducând un autoturism şi un tânăr de 20 de ani din Ţicleni, fapt pentru care a fost întocmit dosar penal.

