Asociația „O nouă șansă pentru toți gorjenii”, a început acţiunea de derulare a proiectului „MĂNÂNC- DAR ȘTIU CE, CUM ȘI CÂND?!”, care își propune să combată excesul de greutate, obezitatea în rândul tinerilor. Astfel, cu sprijinul specialiştilor în domeniu, psihologul Maria Davițoiu și nutriționistul prof. dr. Vasile Andrițoiu, peste 200 de elevi de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Colegiul Tehnic General „Gheorghe Magheru”, Colegiul Tehnic „Henri Coandă”, au învățat cum, când și cu ce să se hrănească pentru a avea un organism sănătos. Mai mult decât atât, pentru o mai bună implementare a proiectului vor fi distribuite 500 de broșuri, astfel încât tot mai mulți tineri să fie informaţi despre efectele obezităţii asupra sănătăţii fizice şi psihice. Proiectul propus abordează o problemă identificată la nivelul tinerilor din comunităţilor locale din judeţul Gorj, respectiv absenţa unei informări asupra efectelor excesului de greutate asupra sănătăţii fizice şi psihice a adolescentului. Proiectul este finanțat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Gorj, după cum a declarat Anca Borduşanu.