Daniela Samoilă, asistenta judecată pentru trafic de influenţă în dosarul angajărilor ilegale a fost demisă de conducerea Spitalului Judeţean la cererea medicului şef de la Terapie Intensivă. Doctoriţa Rodica Dahnovici a fost cea care nu a mai dorit ca o persoană cu probleme penale să conducă activitatea asistenţilor din secţie, astfel că a fost numită o altă persoană în locul Danielei Samoilă.
Demiterea lui Samoilă din funcţia de asistent şef a avut loc în data de 9 decembrie, postul de conducere fiind preluat de un alt asistent din cadrul secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu. Conducerea unităţii spitaliceşti unde lucrează Daniela Samoilă a precizat că aceasta riscă să rămână şi fără postul de asistentă, dacă va fi arestată preventiv sau condamnată. „În urma unui referat al medicului şef de secţie, doamna doctor Dahnovici, care ne-a propus înlocuirea doamnei asistent şef, Samoilă, am procedat la numirea domnului asistent Barb Constantin. Astfel, începând de ieri (n.r. 9 decembrie), asistent şef al acestei secţii este domnul Barb Constantin. Dumnealui este asistentul spitalului în cadrul acestei secţii de mult timp. În cazul în care vom primi o înştiinţare oficială de la o instanţă de judecată cu măsurile care vor fi luate asupra acestei persoane, categoric că şi Spitalul Judeţean va acţiona în consecinţă”, a precizat Tiberiu Tătaru, manager Spitalul Judeţean Târgu-Jiu. Salariata Spitalului Judeţean Târgu-Jiu este judecată în dosarul „Angajări ilegale”, după ce i-a cerut o şpagă de 10.000 de lei verişoarei sale primare, susţinând că îi poate aranja examenul pentru obţinerea postului de infirmier în cadrul unităţii medicale. În luna ianuarie a anului 2013, Dana Samoilă a fost reţinută 24 de ore, iar în prezent s-a propus arestarea preventivă a acesteia.