O femeie a ajuns la spital după ce a fost lovită de o maşină. Aceasta s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, moment în care a fost lovită de un autoturism care a ricoşat în timp ce încerca să depăşească o altă maşina care staţiona pe marginea părţii carosabile.
Evenimentul s-a produs pe raza localităţii Albeni. Poliţiştii continuă cercetările, în cauză întocmindu-se dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că o femeie, de 55 de ani, din municipiul Târgu-Jiu în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 675/A, pe raza comunei Albeni, s-a angajat în efectuarea manevrei de depăşire a unui autoturism aflat staţionat pe marginea părţii carosabile, moment în care l-a acroşat în partea stânga spate, acesta ricoşând şi lovind o femeie care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nemarcat şi fără să se asigure corespunzător. În urma impactului pietonul a suferit leziuni şi a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul orăşenesc Târgu Cărbuneşti pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Lucian Stroe.