Patronul unui centru de colectare a fierului vechi din localitatea Cătunele a fost amendat de către poliţişti, pentru o cantitate de fier vechi descoperită în incinta societăţii, pentru care nu eliberase acte. Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Cătunele, împreună cu cei ai Poliţiei Municipiului Motru au efectuat o acţiune la centrele de colectare a deşeurilor feroase de pe raza de competenţă, pentru a verifica dacă sunt respectate dispoziţiile legale în vigoare, privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile. Cu această ocazie, la un punct de lucru situat în comuna Cătunele, poliţiştii au identificat o cantitate de peste 200 kilogramele materiale feroase, provenite din sectorul minier (role uzate), pentru care reprezentantul societăţii nu întocmise şi nu eliberase documente legale, în speţă, adeverinţe de primire-plată. Cantitatea de deşeuri feroase a fost confiscată de către poliţişti, care au dispus sancţionarea contravenţională a administratorului firmei, C.V., de 40 de ani, cu amendă în cuantum de 2.500 lei.