Un bărbat de 73 de ani, din comuna Godineşti, a fost dat dispărut ieri de un nepot. Ion Epure a plecat voluntar de la domiciliu, deplasându-se pe jos spre o zonă situată pe dealul satului Pârâu de Vale și nu a mai revenit laa domiciliu.
Acesta a fost găsit la o distanță de 20 de kilometrii de locuința sa, într-o pădure situată între Peștișani și Tismana. La căutări au participat 8 polițiști, 4 jandarmi, 4 angajați ISU și 2 câini de urmă. Bătrânul a fost preluat de un echipaj al Ambulanței pentru investigații medicale. Se pare că bărbatul nu a fost victima vreunei infracțiuni pe perioada dispariției.