spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
miercuri, octombrie 2, 2024
Altele
    AcasăEconomicLeul se depreciază

    Leul se depreciază

    Moneda naţională a înregistrat, ieri, deprecieri faţă de euro şi dolar, pe o piaţă cu o lichiditate care se menţine redusă. Cursul euro urca de la 4,3424 la 4,3467 lei, deschiderea fiind una pe apreciere, la 4,34 – 4,3430 faţă de 4,3460 – 4,3490, la închiderea de marţi. O uşoară creştere a ordinelor de cumpărare de lei au coborât euro la un minim al şedinţei de 4,3360, pentru ca apoi moneda unică să revină spre pragul de 4,35, cu care ne-a obişnuit de la începutul anului. Evoluţia leului era decorelată, din nou, de cea a altor monede din regiune, care se apreciau, semn că interesul speculatorilor a scăzut în această perioadă.

    Dolarul american creştea de la 3,3395 la 3,3521 lei, iar francul elveţian cobora de la 3,5999 la 3,5963 lei. Volatilitatea redusă din piaţa valutară s-a reflectat în lipsa contractelor futures la Sibiu pe raportul euro/leu, investitorii aşteptând o clarificare a scenei politice. Monedele din regiune se apreciau faţă de euro, cea poloneză la 4,268 – 4,302 zloţi iar cea maghiară la 296,9 – 299,3 forinţi. Pe pieţele internaţionale, volatilitatea raportului euro/dolar era redusă, investitorii îndreptându-şi atenţia către reuniunea Comitetului monetar a Rezervei Federale a SUA. Astfel, euro fluctua între 1,2932 şi 1,3051, tendinţa fiind una de scădere, chiar dacă indicele Ifo, care măsoară climatul de afaceri din Germania, a cunoscut o uşoară creştere. Tendinţa de apreciere a dolarului s-ar putea întoarce, având în vedere ultima prognoză trimestrială de creştere a economiei mondiale în 2012, realizată de FMI, care indică apariţia unei prăpăstii între euro-zonă, cu o scădere de – 0,5%, şi SUA, care va înregistra o creştere de 1,8%. În piaţa de la Sibiu, euro cobora pe martie la 1,2937 – 1,3050 iar pe iunie la 1,2950 – 1,3048 dolari, în timp ce uncia de aur scădea pe februarie până la 1.652,9 iar pe aprilie 1.660 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!