spot_img
17.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, septembrie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateMăsuri anticaniculă

    Măsuri anticaniculă

    Primăria Municipiului Târgu Jiu a deschis puncte de ajutor pentru persoanele afectate de caniculă.
    Astfel, au fost amenajate două căsuțe în centrul pietonal și în Piața Centrală și un cort în Piața Mică. Acestea au fost dotate cu aer condiționat, dozatoare de apă și personal medical și funcționează de luni până vineri, între orele 11:00 – 16:00.
    „Totodată, au fost amenajate centre la care oamenii pot apela în Cluburile Vârstei a Treia din străzile Constantin Brănișteanu și Mioriței, Direcția de Protecție Socială din strada Oltețului nr. 5, Centrul Magnolia din strada Constantin Brâncuși nr. 53 (vizavi de Super 2000).
    În municipiul Târgu Jiu sunt 76 de cișmele instalate în spațiul public.
    Încurajăm cetățenii ca în această perioadă să urmeze sfaturile specialiștilor pentru a evita situațiile dificile, urmând câteva reguli simple:
    – evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11:00 – 18:00;
    – dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
    – purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
    – pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
    – beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute;
    – nu consumaţi alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
    – evitaţi băuturile cu un conţinut ridicat de cofeină sau de zahăr;
    – consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
    – o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
    – evitaţi activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).;
    – aveţi grijă de persoanele dependente de dumneavoastră (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
    – păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate”, îndeamnă primarul Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!