Salvamontiștii au ajuns la locul evenimentului, este vorba despre o tânără care a plecat sigura către un obiectiv turistic din zona și la întoarcere a pierdut poteca și s-a blocat într-o zonă deosebit de accidentată. Sesizând pericolul, a procedat corect, a rămas pe loc și și-a făcut semnalata prezența, strigând după ajutor, întrucât nu mai avea baterie la telefon.
Salvamontiștii o vor recupera din zona de abrupt și o vor cobori în siguranță la baza muntelui.
”Felicitări celor doi alpiniști care au reușit sa localizeze zona din care veneau strigătele, să intre în legătură și să liniștească victima, să ofere informații bune salvamontiștilor, contribuind astfel semnificativ la reducerea timpului intervenției.
După ce persoana va fi dusă în localitate, salvamontiștii se vor întoarce în bazele în care desfășoară tura operativă, moment în care acțiunea se poate considera încheiată” au transmis reprezentanții Salvamont.
Câțiva alpiniști aflați în zona Cheilor Oltețului, din localitatea Polovragi, au sesizat autoritățile după ce au auzit strigate de ajutor. Aceștia nu au putut localiza de unde provin strigătele. Salvamontiștii intervin pentru găsirea eventualelor victime.
Știrea inițială:
„Acțiune în derulare a salvamontiștilor din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj pentru căutarea unei persoane rămasă blocata pe unul dintre versanții Cheilor Oltețului. Strigatele de ajutor au fost auzite, de pe peretele opus al văii, de catre o echipa de alpiniști care a anunțat Salvamontul. Intervin , ca echipa de prim răspuns, salvamontiștii aflați în serviciul de tura operativa din posturile Salvamont Baia de Fier și Polovragi, către zona a mai plecat o echipă din Baza centrala Salvamont Tg. – Jiu, iar echipa din Baza Salvamont Rânca a întrat în stare de așteptare și va interveni în funcție de dinamica evenimentului.