spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 20, 2024
Altele
    AcasăNews AlertScandal pe tema vânzării Insuliței.

    Scandal pe tema vânzării Insuliței.

    Consilierii municipali au aprobat, în ședința de luni a Consiliului Local Târgu-Jiu, proiectul de hotărâre privind evaluarea, în vederea vânzării, a unei suprafețe de 15.000 de metri de metri pătrați de pe Insulița Jiului.

     

    Noii consilieri municipali ai Partidului Național Liberal, aleși în urma alegerilor locale din 9 iunie, au încercat să blocheze aprobarea proiectul de hotărâre privind evaluarea, în vederea vânzării, a unei suprafețe de 15.000 de metri de metri pătrați de pe Insulița Jiului. Liberalii au mers în sala de ședințe a Consiliului Local Târgu-Jiu, însă ședința s-a ținut în format online. Președintele PNL Târgu-Jiu, Iulian Popescu, a declarat că Partidul Național Liberal nu susține tranzacția care a fost aprobată în CL și că dorește să continue contractul de concesiune, însă să nu fie vândută nicio bucată din insuliță. Primarul PSD al Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, afirmă că se aștepta ca ” băiețelul” Iulian Popescu să vină cu inițiative care să sprijine mediul de afaceri, nu să-i creeze probleme.“ Mă așteptam de la reprezentanții acestei formațiuni a Partidului Național Liberal să văd inițiative care, cumva, să avantajeze mediul de afaceri, nu astfel de acțiuni. Să ne aducem aminte și să facem o istorie a ceea ce s-a întâmplat acolo. Acum 15-20 de ani, vorbeam de o Insuliță care nu era folosită deloc. Un teren lăsat în paragină. A apărut posibilitatea, la un moment dat, a concesionării prin licitație a unei suprafețe de teren de către un om de afaceri din Târgu-Jiu care investește tot profitul pe care îl are pe societate în municipiul Târgu-Jiu. Deci, vorbim de un investitor târgujian care, până în momentul de față, nu a făcut altceva decât să dezvolte afaceri pe raza municipiului nostru. Plecând de la acest lucru, mă așteptam ca reprezentanții PNL, să vină cu inițiative care să sprijine mediul de afaceri, nu să-i creăm probleme”, a precizat edilul.

    Investiții de milioane de euro.

    Marcel Romanescu afirmă că omul de afaceri care a concesionat suprafața de 15.000 de metri de metri pătrați de pe Insulița Jiului pe care, acum, ar vrea să o cumpere, a investit milioane de euro în municipiul Târgu-Jiu.

    „Cel care a făcut acea solicitare pentru evaluarea acelei suprafețe de teren este un investitor târgujian, un om de bună credință care a investit, până în momentul de față, foarte multe milioane sau zeci de milioane de euro doar în municipiul Târgu-Jiu și plătește taxe și impozite locale la bugetul municipiului Târgu-Jiu și, pe lege, dânsul a solicitat să se facă o evaluare pentru terenul care, în momentul acesta, este concesionat de dumnealui de cel puțin 15 ani cu o sumă pe care Primăria Târgu-Jiu o primește de 15 ani la bugetul local, în vederea achizițonării terenului pe care, astăzi, se află investiția”, a mai spus primarul.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!