AcasăSportEchipa de baschet CSM Târgu Jiu a reușit să obțină prima victorie...

Echipa de baschet CSM Târgu Jiu a reușit să obțină prima victorie de pe teren propriu

CSM Târgu Jiu a înregistrat luni, 29 octombrie, a doua victorie stagională și prima pe teren propriu din actuala ediție a Ligii 1 de Baschet Masculin, după ce a trecut de CSU Târgu Mureș, scor 72-63. În meciul care a contat pentru etapa a 2-a, Kaleb Higgins, conducătorul de joc al grupării gorjene a fost cel mai bun marcator, cu 19 puncte.

Pe sferturi, scorul a fost 18-8, 20-26, 26-8, 8-21. CSM Târgu Jiu este liderul Seriei C, după primele două etape.

La prima apariție în fața propriilor suporteri, ce-i drept, puțini la număr, având în vedere ziua și ora disputării partidei (luni, ora 13.00), baschetbaliștii de la CSM Târgu Jiu au reușit să treacă de CS Universitar Târgu Mureș, la capătul unei partide în care cele două formații și-au împărțit perioadele de dominație. Primul sfert a aparținut echipei noastre, care a revenit de la 0-8, la 18-8, scor cu care s-a încheiat actul de debut al partidei. A doua secvență a meciului a aparținut mureșenilor, care s-au impus cu 26-20. Astfel, la pauza mare, echipa din Târgu Jiu avea +4 pe tabelă, scor 38-34.

La reluarea partidei, baschetbaliștii lui Giannis Damalis au dominat sfertul 3, pe care l-au câștigat cu 26-8. Avantajul s-a dovedit a fi decisiv în economia finală a jocului. Gorjenii au intrat în decisiv cu un liniștitor +22 pe tabelă, scor 64-42. Baschetbaliștii lui Damalis nu au mai forțat în decisiv, iar oaspeții au profitat de acest aspect și au câștigat ultima secvență cu 21-8. S-a terminat 72-63 pentru CSM Târgu Jiu, care a înregistrat a doua victorie consecutivă din acest debut de sezon și este liderul Seriei C după primele două etape.

Antrenorul Damalis nu este mulțumit de jocul echipei sale

Giannis Damalis, antrenor principal CSM Târgu Jiu, a spus că nu este mulțumit de jocul echipei sale: „Venim după un joc în care nu prea ne-a ieșit nimic. Am ratat foarte multe aruncări libere, atât de la trei puncte, cât și de sub panou. Nu suntem mulțumiți, bineînțeles, dar jobul nostru este să găsim soluții și să corectăm greșelile. E ok că s-a întâmplat acum, dar noi trebuie să ne facem treaba până la capăt, nu contează ce avantaj avem fiecare suntem plătiți de aici și nu suntem mulțumiți de ceea ce s-a întâmplat”.

Coordonatorul de joc al CSM Târgu Jiu, Kaleb Higgins, spune că echipa mai are nevoie de timp, pentru a putea închega mai bine relațiile de joc: „Trebuie să fim mai pregățiți pentru meci, să ne simțim mai confortabil, să respectăm planul de joc pe care îl au antrenorii. Nu o să fie întotdeauna ușor, dar trebuie să luptăm până la capăt. Trebuie să ne îmbunătățim chimia, să jucăm colectiv și dacă facem asta, totul va veni de la sine. Este un nivel destul de bun în campionat, dar niciodată nu trebuie să cedăm, trebuie să intrăm pe teren și să luptăm 40 de minute, la fel cum a făcut astăzi echipa adversă, care a fost la 20 de puncte în spatele nostru”.

 

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente