AcasăPoliticClaudiu Manta: „Tinerii trebuie să își facă auzită vocea în procesul decizional”

Claudiu Manta: „Tinerii trebuie să își facă auzită vocea în procesul decizional”

Deputatul Claudiu Manta, ales în urmă cu patru ani din partea județului Gorj și unul dintre cei mai tineri parlamentari, transmite un mesaj tineretului român, subliniind importanța implicării directe în rezolvarea problemelor societății. Într-un apel adresat generației sale, Manta își reafirmă angajamentul de a promova proiecte legislative care vizează educația, inegalitățile sociale și locurile de muncă, punând accent pe necesitatea unei reprezentări mai puternice a tinerilor în deciziile politice.

“Dragi tineri,
Mă adresez vouă, pentru că mă regăsesc în idealurile și nevoile generației tinere, dar și pentru că simt că pot avea un aliat în voi, pentru a ne crea viitorul, așa cum vrem. Sunt Claudiu Manta, am fost ales deputat de Gorj, în urmă cu patru ani și sunt unul dintre cei mai tineri parlamentari.

Suntem generația care a crescut cu tehnologia, cu informația într-un click, ceea ce este un atu, pe care trebuie să-l folosim. Ne confruntăm cu provocări majore, pe care fiecare societate încearcă să le gestioneze și la care și noi trebuie să găsim soluții. Problemele nu se rezolvă fără implicarea noastră directă.

În primul meu mandat în Camera Deputaților, am inițiat 95 de proiecte legislative, din care 36 au fost votate și au ajuns legi. Mi-am propus ca în viitorul mandat, să ajut ca vocea tinerilor să se facă mai bine auzită. Proiectele care vizează educația, inegalitățile sociale, locurile de muncă și orice altă problemă a tinerilor trebuie să fie susținute de persoane care înțeleg problemele și pot aduce argumente convingătoare” a declarat deputatul Claudiu Manta.

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORGANIZAȚIA PSD GORJ
Executat de NEW GRUP IMPACT SRL
Cod Unic de Identificare mandatar financiar coordonator: 11240017

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente