Durerea a cuprins întreaga comunitate din Scoarța, unde sute de oameni au venit să-l conducă pe ultimul drum pe Andrei, băiatul de 16 ani, care și-a pierdut viața într-un mod tragic. Cortegiul funerar, pornit de la casa părintească, a străbătut satul până la biserică, locul unde s-a desfășurat slujba de înmormântare. Lacrimi și tăcere au însoțit fiecare pas, marcând pierderea unei vieți atât de tinere.
La mormântul băiatului, pe lângă lacrimi, s-au auzit mesaje de revoltă îndreptate către un sistem care, în opinia multora, a eșuat din nou. Familia și prietenii lui Andrei, precum și cei care au fost prezenți, și-au exprimat solidaritatea și sprijinul pentru rudele rămase în urmă, dar și dorința de a se face dreptate.
„A fost un copil marcat de necazuri, de la vârsta de trei ani, de când a rămas fără părinți și până acum când a murit. Nu e normal ce s-a întâmplat la spital. Este ca și cum eu aș cădea și nu ar sări un medic în ajutorul meu. Este păcat de ceea ce s-a întâmplat“, a spus un localnic.
Durerea unei vieți marcate de tragedii
Andrei a murit la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, unde fusese internat cu peritonită, o afecțiune care necesita o intervenție chirurgicală de urgență. În ciuda stării grave, medicii nu au intervenit la timp, iar acest lucru i-a fost fatal. Incidentul a stârnit o amplă revoltă în comunitate, oamenii fiind profund dezamăgiți de sistemul medical.
Soarta lui Andrei fusese deja cruntă încă de la vârsta de doi ani, când și-a pierdut ambii părinți într-un accident de circulație, rămânând singurul supraviețuitor. Acum, băiatul a fost așezat la odihnă veșnică alături de părinții săi, lăsând în urmă o comunitate îndoliată și întrebări dureroase despre modul în care a fost gestionat cazul său medical.

