De tupeu maxim a dat dovadă un şofer din comuna Drăguţeşti, care s-a urcat băut la volanul unui autoturism şi a pornit la plimbare pe arterele din Târgu-Jiu. A avut şi ghinion, şoferul, pentru că la un colţ al străzii, un echipaj de la Poliţia Rutieră l-au tras pe dreapta la un control de rutină.
„În timp ce acţionau pe strada Victoriei din municipiul Târgu-Jiu, un echipaj al Serviciului Rutier Gorj a oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia a fost identificat P.D.A., de 21 ani, din comuna Drăguţeşti, judeţul Gorj. Testat cu aparatul etilotest, tânărul a prezentat o concentraţie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a explicat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Şoferul a fost condus la Spitalul Judeţean „Tudor Vladimirescu” pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii rutieri i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, în acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.