Bolnavii de cancer din județul Gorj și susținătorii acestora vor organiza un miting pe 2 februarie, în Piața Prefecturii din Târgu Jiu, pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă. Evenimentul, organizat de Asociația Bolnavilor de Cancer (ABC) Gorj, se desfășoară între orele 12:00-14:00, ca parte a Zilei Mondiale a Luptei Împotriva Cancerului, celebrată pe 4 februarie.
„Pe 2 februarie 2025, între orele 12:00-14:00, te invităm să ni te alături în fața Prefecturii Târgu-Jiu pentru un miting de solidaritate dedicat Zilei Mondiale a Luptei Împotriva Cancerului, marcată pe 4 februarie. Această manifestație are scopul de a atrage atenția asupra nevoilor urgente ale bolnavilor oncologici din Gorj și de a promova o mai mare susținere pentru aceștia. Împreună putem să facem diferența și să arătăm că grija și sprijinul contează!
De ce să participi?
Pentru a susține bolnavii de cancer și familiile lor.
Pentru a atrage atenția asupra nevoii de tratamente în spații europene și servicii medicale de calitate“, se arată în mesajul transmis de organizatori.
Solicitare pentru mutarea secției de oncologie
Una dintre principalele probleme semnalate de Rozalia Lorincz, președintele Asociației Bolnavilor de Cancer Gorj, este legată de amplasarea actuală a Secției de Oncologie. Aceasta funcționează într-o clădire din zona Pasarelei, iar pacienții sunt deseori transportați la alte spitale din Târgu Jiu pentru consultații sau tratamente suplimentare.
„Secția de oncologie trebuie mutată. Solicităm mutarea secției de oncologie de urgență într-unul din cele două spitale județene, pentru a se reduce disconfortul pacienților de a fi transportați la diferite locații pentru consulturile intraspitalicești și, de asemenea, ca să fie aproape de secțiile ATI, deoarece pacienții oncologici au nevoie de transfuzii de sânge și pentru a fi aproape de ceilalți medici specialiști.
Am făcut o adresă către Ministerul Sănătății pentru mutarea secției. Ministerul ne-a transmis că este de acord cu mutarea secției, doar că nu s-a identificat spațiul și lucrurile au rămas așa. Am revenit în luna decembrie cu o altă adresă în care am menționat și spațiul identificat de noi și s-a transmis că se poate muta secția“, a declarat Rozalia Lorincz.
ABC Gorj propune ca secția să fie mutată în spațiul ocupat în prezent de Balneofizioterapie la spitalul de pe strada Tudor Vladimirescu. „Spațiul identificat că se pretează pentru această activitate este cel ocupat acum de Balneofizioterapie, care nu e nevoie să funcționeze lângă ATI și UPU. În schimb, pentru bolnavii de cancer este nevoie de multe ori de transfuzii și alte intervenții și este recomandat să fie în apropiere de ATI și UPU“, a explicat aceasta.
Sprijin pentru prevenție și tratament
Anul trecut, ABC Gorj a sprijinit diagnosticarea și prevenția cancerului printr-un proiect finanțat de Consiliul Județean Gorj. Peste 1.000 de persoane au beneficiat de consultații gratuite, ecografii și analize de sânge. Cei care au necesitat internare au primit sprijin suplimentar pentru a ajunge la unitățile medicale.
Participanții la miting speră că autoritățile vor lua măsuri concrete pentru a asigura condiții mai bune bolnavilor de cancer din județul Gorj.

