În data de 2 iunie 2025 a avut loc cea de-a III-a ediție a Proiectului Educațional Județean „JOC, MIȘCARE, SĂNĂTATE”, inspirat de Programul Național „KALOKAGATHIA”, care promovează interesul copiilor pentru educația fizică și sport.
Evenimentul a reunit preșcolari de la grădinițele cu program prelungit din Municipiul Târgu Jiu, care au participat la competițiile sportive sub îndrumarea cadrelor didactice.
Proiectul s-a bucurat de sprijinul constant al Primăriei Municipiului Târgu Jiu, al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, precum și al conducerii unităților de învățământ preșcolar din oraș.

Încă de la lansare, inițiativa și-a propus să transforme mișcarea într-o sursă de bucurie și sănătate, încurajând copiii să descopere frumusețea activităților fizice, să se perfecționeze și să găsească plăcere în efortul fizic.
Implicarea tuturor celor care au contribuit la acest proiect reflectă grija pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, prin cultivarea obiceiului de a practica exerciții fizice în mod regulat, pe termen lung.
Competiția, desfășurată într-un cadru ludic, a inclus patru probe: mersul pe bicicletă, trotinete, săritura în saci și alergarea. Toți participanții au fost premiați cu medalii, diplome și cupe, ca o recunoaștere a efortului și entuziasmului lor.
Felicitări tuturor celor care au contribuit la reușita acestui eveniment!


