Unul dintre cele mai mari evenimente educative din această vară va avea loc în comuna Arcani, județul Gorj. Campul Național GETICA 2025 – „Întoarcerea la rădăcini” se va desfășura în perioada 27 iulie – 2 august. Peste 800 de cercetași din România și din alte patru țări europene – Polonia, Slovenia, Slovacia și Ucraina – vor transforma zona într-un adevărat laborator viu de învățare, prietenie și explorare.
„Organizat de Centrul Local „Ecaterina Teodoroiu” – Cercetașii României, Târgu Jiu, împreună cu alte 11 centre locale partenere, Campul Național GETICA 2025 – „Întoarcerea la rădăcini” își propune să aducă în prim-plan valorile cercetășești printr-o gamă largă de activități educative, culturale și de aventură. Campul este realizat în parteneriat cu: Consiliul Județean Gorj, Primăria Arcani, Primăria Municipiului Târgu Jiu, Primăria Polovragi, Serviciul Județean de Salvamont Gorj, Inspectoratul de Jandarmi Gorj, Asociația Mediu Curat, Viață Sănătoasă, RNP Romsilva – Administrația Parcului Național Defileul Jiului RA, Aprilia Park și alți susținători locali.
GETICA 2025 înseamnă mult mai mult decât o simplă tabără – este o călătorie spre tradiții, comunitate și autocunoaștere, într-un cadru natural spectaculos“, a transmis Roxana Boltașu, președintele filialei Ecaterina Teodoroiu Târgu Jiu.
Atelierele GETICA 2025
Participanții vor lua parte la ateliere diverse, menite să dezvolte abilități, să trezească curiozitatea și să încurajeze colaborarea:
Inovație & știință
- Robotică
- Astronomie
- Flora și fauna
- Prim ajutor – instruire practică în situații de urgență
Educație civică & prevenție
- Întâlniri cu instituțiile statului – informare și prevenție cu reprezentanți ai Jandarmeriei, Salvamont, ISU etc.
Artă & tradiții
- Sculptură și pictură pe lemn/pictură pe față
- Țesătorie – ateliere de meșteșuguri tradiționale
Spiritualitate
- Cortul spiritual – spațiu de reflecție și dialog despre valori
Natură & aventură
- Supraviețuire în natură
- Drumeții tematice (hike-uri)
- Rapel și escaladă
- Explorarea Peșterii Muierilor și Peșterii Polovragi
Comunitate & cultură
- Activități de societate
- Vizită culturală în Târgu Jiu – statuia Ecaterinei Teodoroiu, casa memorială, monumentele lui Brâncuși, Muzeul Județean Gorj
Seri tematice
- Vizionare de film: „Gata Oricând”
- Spectacol folcloric – Doina Gorjului
- Karaoke, jocuri și seară de socializare

