Încă un hop de trecut pentru finalizarea investițiilor de pe râul Jiu. Legea inițiată de PSD, care permite finalizarea hidrocentralelor din arii protejate, unele dintre ele cu un grad de finalizare de peste 90%, întâmpină o nouă piedică. De data aceasta, din partea președintelui Nicușor Dan, care a sesizat Curtea Constituțională.
„Actul normativ se referă strict la proiectele energetice declarate de interes pentru securitatea națională. Legea își propunea deblocarea lucrărilor oprite de ani de zile, la investițiile hidroenergetice de pe raul Jiu.
Este vorba de proiecte vitale pentru judetul Gorj, care asigura energie curata si ieftina, dar funcționează și ca protecție împotriva inundațiilor.
După opoziția celor de la USR, în frunte cu ministra Mediului, în cazul în care CCR va admite contestația președintelui Nicușor Dan, PSD va relua proiectul legislativ, în Parlament.
Hidrocentralele care fac obiectul legii nu mai pot afecta ariile respective, deoarece construcțiile au fost deja edificate și sunt acolo de zeci de ani, unele chiar dinainte de 1989.
Statul român a cheltuit sute de milioane de euro cu aceste investiții blocate, inițial, de ONG-uri de mediu. Doar pentru proiectul Bumbești Jiu – Livezeni, statul a cheltuit peste 155 milioane euro.
Pe lângă responsabilitatea față de banii românilor, siguranța energetică a țării este o prioritate, iar PSD va lupta pentru ca aceste hidrocentrale să fie finalizate”, a transmis deputatul PSD, Claudiu Manta.

