Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Gorj au desfășurat, în perioada 30 aprilie – 3 mai 2026, o amplă acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor, în contextul minivacanței de Ziua Muncii.
Potrivit datelor oficiale, oamenii legii au aplicat peste 650 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 220.000 de lei. Dintre acestea, mai mult de 300 au fost pentru depășirea limitei legale de viteză, restul vizând alte abateri de la legislația rutieră.
„În perioada 30 aprilie – 3 mai 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și ai subunităților de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și a vizibilității elementului polițienesc.
În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat peste 650 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 220.000 de lei, din care, peste 300 au fost aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză, iar restul pentru alte abateri. Totodată, în perioada de referință au fost reținute 36 de permise de conducere și retrase 35 de certificate de înmatriculare.
Prezența polițiștilor rutieri în teren, mai ales în perioade aglomerate precum minivacanța de 1 Mai, are un rol esențial în prevenirea accidentelor și menținerea unui climat de siguranță pentru toți participanții la trafic. Aceste acțiuni nu înseamnă doar aplicarea sancțiunilor, ci, în primul rând, descurajarea comportamentelor periculoase și responsabilizarea conducătorilor auto”, a transmis IPJ Gorj.

