spot_img
8.5 C
Târgu Jiu
marți, octombrie 1, 2024
Altele
    AcasăSocialTableta de Impact

    Tableta de Impact

    De astăzi până miercurea viitoare vom traversa o furtună politică de mari proporţii, care se întâmplă doar o dată la patru ani, se stabilesc listele de candidaţi pentru consiliile locale şi cel judeţean, candidaturile de primar şi cele de preşedinte al Consiliului Judeţean. În luptă intră partide marii, partide mici, aranjamente între tabere politice, unele cu structură economică, altele cu structură virtuală. Până pe 10 iunie la miezul nopţii fiecare candidat se crede câştigător, deşi victoria lui nu poate fi certificată decât după numărarea voturilor. În toate localităţile Gorjului populaţia este dezamăgită de toţi cei care au condus şi chiar de cei care încearcă să pună mâna pe putere, este jenant să vezi primarii cu bugete impresionante, fălindu-se că nu au banii pentru nişte amărâte de proiecte. Unii s-au şi împrumutat ca să poată înfăptui lucrării edilitare fiindcă ele dau bine la electorat, dar au evitat să le spună alegătorilor, când le vor creşte taxele şi impozitele şi de câte ori pentru că ei primarii nu au alte surse de finanţare a împrumuturilor. Cu alte cuvinte tot cel sărac va plăti, vor fi exoneraţi de la plată cei care ajung să fie aleşi în garniturile locale de consilierii, pentru că indemnizaţia pentru această funcţie este cât salariul minim pe economie, ca un fel de umbrelă de vreme grea. Din păcate pe aceste liste se găsesc foarte puţini oamenii cu calităţii morale normale într-o societate civilizată. Primarii îşi pun pe liste găştile, susţinătorii şi lăudătorii şi întorc spatele mulţimii, care pentru că nu are ce face trebuie să aleagă ceva. După câştigarea alegerilor, gogoaşa se va dezumfla iar pe învingătorii nu-i va mai judeca nimeni pe timpul mandatului lor. Aşa sa întâmplat în ultimii 20 de ani şi ca urmare a acestei politici nesăbuite localităţile conduse politic s-au afundat în sărăcie şi nevoi deoarece puterile locale nu au fost capabile să dezvolte social şi economic localităţile pe care le-au condus. La fel se va întâmpla şi de acum încolo pentru că populaţia nu are cum să aleagă oamenii potriviţi nici măcar prin vot uninominal.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!