AcasăActualitateAtitudine revoltătoare din partea medicului șef al Unității de Primiri Urgențe Târgu...

Atitudine revoltătoare din partea medicului șef al Unității de Primiri Urgențe Târgu Jiu. Ce s-a întâmplat pe terasa unui local din municipiu

Zeci de persoane aflate pe terasa unui cunoscut local din municipiul Târgu Jiu au fost pur și simplu revoltate de atitudinea medicului șef al Unității de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, Maddy Huzu. Întâmplarea a avut loc în urmă cu două seri, în timpul meciului de fotbal dintre Universitatea Craiova și Levski Sofia. Un bărbat în jurul vârstei de 60 de ani care se afla la o masă și-a pierdut cunoștința. „Pur și simplu a căzut cu capul în farfuria din fața sa. Nu consuma alcool. Era la o masă alături de mai multe persoane. Erau flori pe masă și probabil că cineva era sărbătorit. Cei prezenți s-au impacientat, cum era normal. Unele femei au început să țipe de frică, pentru că cei mai mulți se gândeau la ce este mai rău. O persoană aflată la o masă din apropiere i-a sărit în ajutor. Deși, din câte știu, lucrează ca mecanic auto, acesta a încercat cum a știut să îl ajute pe omul căruia i se făcuse rău. I-a ținut capul într-o anumită poziție ca să nu își înghită limba“, relatează unul dintre numeroșii martori, care au sunat la 112. Până la urmă, victima a fost transportată cu ambulanța la spital. „Și-a mai revenit puțin după ce a fost stropită cu apă. Am observat că echipajul de la ambulanță care a venit a salutat o femeie aflat la o masă alăturată, care nici măcar nu s-a ridicat de la masă. Nu avea cum să nu vadă ce se întâmplă, pentru că era la două mese depărtare și toți oamenii de acolo erau impacientați. Am aflat, apoi, că era vorba de medicul Maddy Huzu, șeful UPU Târgu Jiu. A fost recunoscută de mai multe persoane. Toți cei aflați acolo se întrebau de ce nu a făcut nimic. Oamenii erau revoltați“, a mai povestit martorul.

Bărbatul a scăpat cu viață după această întâmplare.

„Și-a continuat consumația fără să intervină“

Evenimentul a fost prezentat pe Facebook și de un alt martor: „Când indiferența doare mai tare decât urgența
„O seară obișnuită. O terasă cochetă din centrul orașului, toate mesele ocupate, pe ecrane se transmite un meci de fotbal. La o masă, șapte persoane trecute de 60 de ani sărbătoreau un eveniment simplu, cu pizza și apă. Nimic nu anunța ceea ce avea să urmeze.
Dintr-o dată, unul dintre bărbați s-a prăbușit cu fața în farfurie. Femeile au început să țipe disperate, cineva a sunat imediat la 112. În câteva secunde, un client de la o altă masă a alergat să-i acorde primul ajutor. A încercat să-i elibereze căile respiratorii, l-a stropit cu apă, a făcut tot ce a crezut că este bine. După aproximativ un minut, omul și-a revenit, însă au început convulsiile. Ambulanța a sosit după câteva minute și l-a preluat.
Până aici, o poveste despre solidaritate. Despre un om care nu a întrebat cine este victima, nu a cerut explicații și nu s-a gândit dacă este sau nu în timpul programului. Pur și simplu a reacționat.
Partea care ridică însă multe semne de întrebare este alta. La câțiva metri de această scenă se afla, potrivit celor prezenți, un medic UPU, chiar șeful Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu. În tot acest timp, și-a continuat consumația fără să intervină.
Poate că există explicații pe care cei aflați la terasă nu le cunosc. Poate că a apreciat că intervenția nu era necesară sau că persoana care acorda primul ajutor se descurca. Dar, pentru cei care au asistat la scenă, imaginea a fost greu de înțeles și de acceptat.
Un medic nu încetează să fie medic odată cu terminarea programului. Nimeni nu îi cere să fie de gardă 24 de ore din 24, însă profesia aceasta presupune mai mult decât competență. Presupune responsabilitate, empatie și disponibilitatea de a face un pas înainte atunci când viața unui om pare să atârne de un fir de ață.
Jurământul lui Hipocrate nu este doar un text rostit la începutul carierei. El reprezintă un angajament moral față de oameni.
Poate că acest caz are explicații pe care nu le știm. Tocmai de aceea, nu este vorba despre a condamna gratuit. Este însă legitim să ne întrebăm: ce așteptăm de la un medic aflat întâmplător lângă o persoană care se prăbușește? Doar să privească? Sau să încerce, măcar pentru câteva clipe, să ofere ajutorul pe care numai un profesionist îl poate acorda?
Uneori, oamenii nu își amintesc cât de repede a venit ambulanța. Își amintesc cine a sărit primul să ajute și cine a rămas pe scaun”.

Șeful UPU Târgu Jiu: „Mi se pare complet aiurea ceea ce mă întrebați acum“

Maddy Huzu a avut o declarație contradictorie. A spus, inițial, că nu se afla în apropierea persoanei care avea nevoie de ajutor medical, după care a susținut că e vorba de o confuzie: „Nu am mai auzit din astea. Nu înțeleg care era problema. Nu era lângă mine. Chiar nu înțeleg care este problema. Habar nu am despre ce vorbiți. Sunteți din alt film. Mi se pare complet aiurea ceea ce mă întrebați acum. Eu îmi fac meseria și dumneavoastră la fel. Care oameni erau consternați? Mă depășește subiectul. Nu știu nimic. Chiar nu are sens să discutăm. E o confuzie… Chiar nu înțeleg unde e problema“.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente