AcasăEducatieColegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” din Târgu Jiu, selectat în proiectul național...

Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” din Târgu Jiu, selectat în proiectul național RECRED pentru pilotarea strategiilor de adaptare curriculară

Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” din Târgu Jiu se numără printre cele 10 licee din România selectate să participe la pilotarea unor strategii de adaptare curriculară, în cadrul subactivității A5.1 a proiectului național RECRED – „Reglementări noi pentru un Curriculum Relevant și Educație Deschisă”.

Unitățile incluse în program sunt licee cu un număr ridicat de elevi în risc de excluziune, iar scopul subactivității este elaborarea și testarea unor modele de adaptare curriculară care să răspundă nevoilor reale ale acestor elevi.

Un liceu din Gorj, în prima linie a reformei curriculare

Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” este singura unitate de învățământ din județul Gorj selectată în acest proiect, alături de licee din Călărași, Covasna, Prahova, Mehedinți, Arad, Iași, Bistrița‑Năsăud, Bihor și Argeș.

Lista completă a celor 10 licee:

  • Liceul Tehnologic „Dan Mateescu” – Călărași
  • Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” – Sfântu Gheorghe, Covasna
  • Liceul Tehnologic de Servicii „Sfântul Apostol Andrei” – Ploiești
  • Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean” – Drobeta‑Turnu Severin
  • Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” – Arad
  • Liceul Tehnologic Hârlău – Iași
  • Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” – Târgu Jiu
  • Liceul Tehnologic Agricol Bistrița
  • Colegiul Tehnic nr. 1 – Vadu Crișului, Bihor
  • Liceul Tehnologic Topoloveni – Argeș

Ce presupune subactivitatea A5.1

Subactivitatea A5.1 face parte din Activitatea 5 – Monitorizarea implementării curriculumului național, având ca obiectiv:

  • elaborarea a 10 strategii de adaptare curriculară,
  • pilotarea acestora în licee cu elevi în risc de excluziune,
  • formularea de recomandări ameliorative bazate pe date de cercetare.

Proiectul RECRED (cod SMIS 321024) este cofinanțat din Fondul Social European Plus (FSE+), prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027. Beneficiar este Ministerul Educației, în parteneriat cu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare și Casele Corpului Didactic din București, Buzău, Cluj și Olt.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente