Suprafețele propuse pentru zonele de non-intervenție și protecție strictă din județul Gorj au fost reduse semnificativ, susține președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Mihai Popescu. Acesta spune că modificarea propunerilor vine după aproape un an de discuții, negocieri și demersuri purtate alături de primarii localităților afectate.
Potrivit datelor prezentate de șeful CJ Gorj, suprafața propusă pentru protecție strictă a scăzut de la 162.208 hectare, în propunerea din 2024, la 64.519 hectare, în 2025, iar în forma aflată în prezent în discuție a ajuns la 28.698 de hectare.
Cosmin Popescu afirmă că autoritățile locale au susținut necesitatea găsirii unui echilibru între protejarea patrimoniului natural, dreptul de proprietate și interesele comunităților locale.„În urmă cu aproape un an, împreună cu primarii localităților afectate, am început un demers dificil pentru corectarea propunerilor privind delimitarea zonelor de non-intervenție/protecție strictă formulate de Ministerul Mediului. Am susținut atunci un principiu simplu: protejarea naturii trebuie realizată în echilibru cu respectarea dreptului de proprietate, a intereselor comunităților locale și a realităților din teren. Nu a fost un proces ușor. Au fost numeroase întâlniri, negocieri și argumente tehnice prezentate Ministerului Mediului. Am insistat ca vocea autorităților locale și a oamenilor afectați să fie ascultată.”a transmis oficialul.
Președintele Consiliului Județean Gorj spune că discuțiile cu reprezentanții Ministerului Mediului au continuat și în cadrul unei videoconferințe desfășurate recent, în care au fost analizate propunerile actualizate pentru județ și au fost formulate noi observații. Acesta consideră că reducerea suprafețelor reprezintă un rezultat al dialogului instituțional și al poziției comune exprimate de autoritățile locale.
„Astăzi putem vorbi însă despre un rezultat concret. Propunerile privind suprafețele de non-intervenție/protecție strictă pentru județul Gorj au fost reduse de la 162.208 ha, propunerea din 2024, la 64.519 ha, propunerea din 2025, iar în forma aflată astăzi în discuție, la 28.698 ha. Acest rezultat demonstrează că dialogul instituțional, susținut de argumente și de unitatea autorităților locale, poate conduce la soluții mai echilibrate și mai apropiate de interesele comunităților”, a mai transmis Cosmin Mihai Popescu.

