AcasăEvenimentHoaţă, dată pe mâna Poliţiei

Hoaţă, dată pe mâna Poliţiei

A furat de pe rafturile unui supermarket mai multe produse şi a ajuns pe mâna Poliţiei. Este vorba despre o femeie în vârstă de 51 de ani, din Târgu-Jiu, care s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat.

În fapt, un agent de pază a sesizat Poliţia, imediat ce a observat că femeia a sustras bunurile de pe raft. „Urmare a sesizării, la faţa locului s-a deplasat o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu. Aici a fost identificată o femeie, C.T.C., de 51 ani, din municipiu, care ar fi sustras de pe un raft mai multe bunuri în valoare de 337 lei, pe care nu le-a achitat la casă”, a declarat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Bunurile au fost restituite unităţii prejudiciate. Suspecta este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Articolul precedent
Articolul următor
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente