Săptămâna începe cu dreptul pentru cultura şi arta din Gorj. De luni, judeţul nostru va fi capitala distracţiei, a bunului gust, a tradiţiei populare împletite cu măiestrie de artă şi rafinament. Obiceiurile noastre vor fi prezentate ca la carte de maeştrii artei populare, într-o manifestare denumită sugestiv „Săptămâna turismului gorjean”. De luni şi până duminică gorjenii vor putea asista la multe momente inedite, dirijate de instituţiile implicate în proiect.
Muzică bună, tradiţii populare, meşteşuguri transmise din generaţie în generaţie, dansuri, expoziţii, spectacole, lansări de carte, dar şi inaugurarea unei Alei a Celebrităţilor şi a Muzeului Crucilor, sunt câteva momente cheie ale săptămânii ce va urma. Gorjul se îmbracă în straie de sărbătoare, totul pentru a promova turismul şi a ne face cunoscuţi şi peste hotare. Autorităţile locale şi instituţiile abilitate au pregătit un program încărcat, la care gorjenii, cu mic, cu mare sunt invitaţi să participe. Ieri în cadrul unei conferinţe de presă, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea şi Culturii Tradiţionale a vorbit de evenimentele care se vor perinda. „Săptămâna Turismului Gorjean debutează luni 24 septembrie, cu un simpozion naţional Satul Românesc-Sat European, Arcani. La deschidere vor participa şi conduceri administrative din regiunea Olteniei şi alte trei judeţe, dacă lucrurile vor sta foarte bine. Se deschide Târgul Meşterilor Populari Gorjeni, un târg de produse, se încearcă ca Gorjul, încetul cu încetul să devină un reper din punct de vedere turistic şi cultural, pentru că avem ce oferi”, a spus Ion Cepoi. Vor avea loc şi concursuri turistice în cadrul manifestărilor. „Sunt invitaţi tot cei care vor de la copii, până la elevi de şcoală, grădiniţe. Cei care vor să participe, câştigătorii concursului turistic vor participa la o zi de aventură turistică, la Polovragi”, a spus Oana Paloş, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj. Şi zona centrală va fi animată de căsuţele de lemn ce îşi vor face locul, ocupate ca de fiecare dată de meşteşugarii populari autohtoni. „Ne gândim ca în căsuţele amplasate în centrul municipiului să aducem producători care să prezinte în primul rând produsele şi dacă vom reuşi în urma tatonării să şi vândă o parte din produsele expuse va fi foarte bine. Vor fi producători din miere şi de asemenea încercăm împreună cu asociaţiile de crescători de animale din zona de nord a judeţului să avem o prezentare şi chiar o vânzare a produselor tradiţionale, obţinute din oaie, tocan, care va fi realizat acolo, împreună cu mămăliguţă.
Singurul Muzeu al Crucilor din lume, inaugurat la Măceşu
Tot în cadrul acestor manifestări se va inaugura la Măceşu singurul muzeu al Crucilor de Lemn din lume, un muzeu în care se vor afla 80 de cruci, „culese” din toate părţile judeţului. „Există o artă a crucerilor gorjeni. Va exista un complex muzeal închinat crucii şi luminii. Proiectul va continua în ceea ce priveşte Muzeul Crucilor, începţnd de anul viitor acolo funcţionând o tabără de pictură şi sculptură iar icoanele, produsele finite, vor rămâne în patrimoniul muzeului de la Măceşu”, a spus Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea şi Culturii Tradiţionale Gorj. Toţi gorjenii sunt aşteptaţi să participe la manifestările ce vor urma.
Vezi aici programul integral al evenimentului „Săptămâna Turismului Gorjean”!
Luni 24 septembrie 2012
Ora 10:00-Căminul cultural Arcani: Simpozionul Național ,,Satul Românesc, sat european”: ,,95 ani de la începuturile mişcării culturale de pe Valea Jaleşului”. « Crinul” – prima bibliotecă sătească din Gorj (Arcani, 1917). ,,45 ani de la înfiinţarea Muzeului Satului Arcani”. Comunicări ştiinţifice, lansări de carte şi reviste de specialitate. Organizează: CJCPCT Gorj, Filiala Gorj a Societăţii de Ştiinţe Istorice, Societatea Culturală ,,Jaleşul” Stolojani, Asociaţia Culturală ,,Jaleşul de Sus” Arcani, Asociaţia Culturală IDCON Arcani
Ora 14:00-Esplanada Victoria-Deschiderea festivă a Săptămânii turismului gorjean, Deschiderea Târgurilor meşterilor populari, de produse tradiţionale şi a expoziţiei cinegetice. Organizează: CJCPCT Gorj, Şcoala Populară de Artă, ANTREC, Camera Agricolă, ROMSILVA, Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Gorj, cu sprijinul Primăriei Târgu-Jiu
Inaugurarea aleii celebrităţilor Gorjului. Organizează: Consiliul Judeţean Gorj, Primăria Târgu-Jiu
Ora 15:30-Sala Maură a Palatului Administrativ al județului : Deschiderea EXPOZIŢIEI de carte şi publicaţii de promovare a imaginii culturale a judeţelor Olteniei. Lansări de carte.
Simpozion: Oltenia Turistică – necesităţi, premize, oportunităţi. Organizează: Consiliul Judeţean Gorj, Biblioteca Judeţeană ,,Christian Tell”, instituţii culturale şi edituri oltene. Participă: preşedinţi de Consilii Judeţene, prefecţi, responsabili culturali, agenţii de turism din Zona de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia
Marţi 25 septembrie 2012
Ora 10:00-Info Trip, traseu Târgu-Jiu – Cheile Sohodolului – Hobiţa – Tismana. Organizează: Serviciul Public Salvamont Gorj, Muzeul Gorjului
Ora 19:30-Casa Măldărăscu: Spectacol evocator: ,,178 ani de teatru în Târgu-Jiu”; scenariul Ion Cepoi; regia Marian Negrescu. Organizează: Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu”, Școala De Teatru și Dans ,,Joc” Târgu-Jiu
Miercuri, 26 septembrie
Ora 10:00-Info Trip: Traseu: Târgu-Jiu – Curtişoara – Crasna – Novaci – Baia de Fier – Polovragi. Organizează: Serviciul Public Salvamont Gorj şi Muzeul Gorjului
Ora 16:00-Esplanada Victoria, Concurs ,,Gorjul turistic”.Organizează: Biblioteca Judeţeană ,,Christian Tell”, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Gorj, Muzeul Gorjului, Serviciul Public Salvamont Gorj, Centrul Municipal de Cultură ,,Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu
Ora 17:00-Casa Muzeu ,,Maria Lătăreţu” Bălceşti. Concurs folcloric ,,40 ani de la intrarea în eternitate a Mariei Lătăreţu”. Organizează: Muzeul Judeţean, Asociaţia Culturală ,,Maria Lătăreţu” Bălceşti, Editura BD Media, Consiliul Local Bengeşti-Ciocadia
Ora 19:00-Esplanada Victoria SPECTACOL DE GALĂ IN MEMORIAM MARIA LĂTĂREŢU. Organizează: Ansamblul folcloric ,,Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu
Ora 19:30-Parcul Tudor Vladimirescu Târgu-Jiu: Spectacol evocator: ,,Tudor Vladimirescu la Târgu-Jiu”; scenariul Ion Cepoi; regia Gheorghe Porumbel. Organizează: Ansamblul artistic profesionist ,,Doina Gorjului”
Joi 27 septembrie
Ora 11:00-Măceşu, Târgu-Cărbuneşti, Inaugurarea Muzeului Crucilor de Lemn din Gorj. Organizează: CJCPCT Gorj, Consiliul Local şi Primăria Târgu-Cărbuneşti
Ora 17:00-Galeriile De Artă Târgu-Jiu, SPIRITUL GORJULUI – Vernisaj expoziţie de artă plastică. Lansarea Albumului ,,Plasticieni gorjeni”. Organizează: Consiliul Judeţean Gorj, Filiala Gorj a Uniunii Artiştilor Plastici din România, CJCPCT GORJ
Ora 18:00-SEDIUL CJCPCT GORJ, Vizitare Expozţtia Fotodocumentară ,,ODINIOARĂ PE VALEA AMARADIEI”. Organizează: CJCPCT Gorj
Ora 19:00-ESPLANADA VICTORIA. SPECTACOL DE GALĂ IN MEMORIAM MARIA LĂTĂREŢU. Organizează: Ansamblul Artistic Profesionist ,,Doina Gorjului” Târgu-Jiu
Vineri 28 septembrie
Ora 16:00-Esplanada Victoria, Parada costumului popular gorjenesc. Concertul tarafurilor tradiționale din Gorj.
Ora 19:30-Piaţa Revoluţiei, Sala Maură a Palatului Administrativ, Spectacol extraordinar susținut de Orchestra de Cameră ,,Lyra Gorjului” Târhu-Jiu, prilejuit de sărbătorirea a 110 ani de la înfiinţarea formaţiei muzicale. Organizează: Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu
Sâmbătă, 29 septembrie
Ora 18:00-Pelerinaj pe urmele lui Brâncuși în Târgu-Jiu, TRASEU: Casa Gănescu – Masa Tăcerii – Poarta Sărutului – Calea Eroilor – Coloana Infinită
Ora 19:00-Parcul Coloanei, Spectacol de sunet şi lumini ,,Măiastra”. Organizează: Şcoala Populară de Artă, Teatrul ,,Elvira Godeanu”, Centrul Municipal de Cultură ,,Constantin Brâncuşi”, Ansamblul Artistic Profesionist ,,Doina Gorjului”.
Duminică 30 septembrie
Ora 10:00-ZIUA TURISMULUI DE AVENTURĂ. Organizează: Serviciul Public Salvamont Gorj. ÎNTÂLNIREA FIILOR GORJULUI la Bucureşti. Organizează: Consiliul Judeţean Gorj, Liga Culturală ,,Fiii Gorjului” Bucureşti, Ansamblul Artistic Profesionist ,,Doina Gorjului”, Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu.
SĂRBĂTORILE TOAMNEI/ ZIUA RECOLTEI. Organizează: Consiliile locale, aşezămintele culturale şi instituţiile de învăţământ din Ţicleni şi Rovinari. SĂRBĂTOAREA CASTANULUI. Organizează: Consiliul local Runcu, la Bâltişoara.