Trupa lui Slobodan Nikolic a reuşit în sfârşit după patru etape să câştige un meci. Deja se adunaseră trei eşecuri la rând iar atmosfera în lotul gorjenilor nu era chiar grozavă,. A venit totuşi meciul cu CSS Giurgiu, unul tranşat în favoarea lor de elevii lui Nikolic, iar criza a luat sfârşit.
Nu a fost totuşi uşor meciul Energiei cu giurgiuvenii. Oaspeţii cu o echipă puternică, în special pe partea fizică, au pus probleme oltenilor. Dovada, primul sfert s-a încheiat la egalitate 20-20. Şi al doilea sfert a fost pe muchie de cuţit, însă gazdele au fost ceva mai inspirate şi pe final au luat o diferenţă de patru puncte cu care a şi intrat la pauză, scor 41-37. În startul sfertului trei echilibrul s-a menţinut, dar după un time-out în care şi-a beştelit serios elevii, Nikolic a dat o altă culoare jocului echipei sale. Acele urlete de pe bancă adresate în special lui Stefan Nikolic şi Stefan Atanackovic au avut ecou, iar Energia a reuşit să se distanţeze, chiar decisiv. De la 47-44 s-a ajuns la 60-47 cu zece minute înainte de finalul meciului. În ultima parte, oaspeţii s-au apropiat, dar nu suficient pentru a periclita victoria Energiei. S-a terminat 77-72, victorie care scoate Energia din criză. La final, Nikolic era mulţumit de victorie. Giurgiu e o echipă bună, cu jucători şi antrenor buni. E o victorie foarte importantă pentru noi pentru că veneam după 3 eşecuri la rând. Dar am învins o echipă periculoasă care ştie să joace baschet. Echipa mea s-a mobilizat şi a câştigat graţie unei apărări foarte bune. Acum avem o şansă să urcăm în clasament şi sper să o fructificăm. Mulţumesc fanilor care au venit la meci şi ne-au încurajat”, a comentat Nikolic.
Energia: Atanackovic (11 puncte), Deconescu, Gliga, Darby (14 p), Roşu (2 p), Bratoloveanu, Lăpuşte (15 p), Steffel (16 p), Giles (6p), Nikolic (13p), Alionescu. Antrenor: Slobodan Nikolic.
CSS Giurgiu: Nicolae (3), Bivolaru, Ware (4 p), Thomas (11p), Gasca, Corneanu, Burrell (8p), Petty (22p), Vlaicu (12p), Harvey (12p). Antrenor: Chris Terrell.
Arbitri: Marius Ciulin, Laszlo Bukuresti, Vlad Potra.
Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 800

