AcasăNews AlertInvincibili la Cluj

Invincibili la Cluj

Într-un meci în care erorile de arbitraj au fost mari, Pandurii a obţinut un punct important în deplasare

Echipele din Cluj au un adevărat complex în faţa lui Pandurii. atât CFR-ul cât mai ales Universitatea Cluj au probleme când joacă cu Pandurii. Ceferiştii pierd des, dar mai şi câştigă contra oltenilor, însă cei de la Universitatea nu au avut încă prilejul să câştige în faţa oltenilor. Tradiţia s-a respectat, Pandurii nu a pierdut cu Universitatea nici în cel de-al optulea joc. Am făcut 1-1 la Cluj, rezultat care nu ajută nici Pandurii şi nici U Cluj, însă un punct e mai bun decât nimic.

În cădere liberă

Pandurii nu mai joacă ce juca în tur. De câteva etape, gorjenii se chinuie în Liga 1, însă important e că reuşesc să smulgă puncte. După 1-4 cu Astra, Pandurii a smuls un punct la Cluj în urma unui joc pe care puteau să-l şi piardă. Totuşi, partida de pe Cluj Arena a fost una în care echipa gazdă putea câştiga. Gorjenii au plimbat mingea, au avut aceeaşi posesie în terenul advers, însă din nou gafele din apărare au fost decisive. după un start bun concretizat cu ceva situaţii la poarta lui Balauru, şi-au intrat în rol arbitrii. Mai întâi asistentul Orbuleţ nu a văzut off-side-ul la Dinu, acesta a preluat şi în încercarea de a-l depăşi pe Pleaccă a căzut în careu după ce Pleaşcă i-a suflat balonul din faţă. Centralul Iulian Dima a văzut penalti, deşi nu a fost. Dar, Mingote a făcut dreptate şi a apărat. Rămâne faza, una în urma căreia Pleaşcă a văzut galben eronat. Apoi, după vreo 10 minute gazdele au marcat prin Viorel Dinu, cel care ratase penaltiul, acesta reluând mingea cu capul din 4 metri în poarta pandurilor. 1-0 la fost la pauză. După sfertul de oră de odihnă, Pandurii a revenit în jumătatea adversă, dar portarul Balauru a scos greu de sub bară şutul lui Voiculeţ. Jocul se putea închide, însă Cleiton ne-a ajutat ratând trei mari ocazii de gol. în minutul 69, din nou centralul Dima şi-a dat în petic acordându-i uşor galben lui Pleaşcă pentru un presupus henţ, aşa că oltenii au rămas în 10 oameni. Gorjenii nu au avut timp să se resemneze că au dat lovitura prin Rusu, acesta marcând din careu dintr-o poziţie de off side nesemnalizată de Orbuleţ. Meciul s-a încheiat nedecis, 1-1, rezultat care nu ajută pe nimeni.

Grig antrenor prin telefon

Petre Grigoraş nu a fost prezent la meciul de la Cluj. Tehnicianul pandurilor a fost foarte răcit, aşa că nu a putut face deplasarea la Cluj. „Este foarte răcit. Şi la meciul de la Giurgiu a acuzat o stare de răceală, aşa că i s-a recomandat tratament la domiciliu”, au comentat oficialii de la Pandurii. Totuşi, Grig a condus echipa prin intermediul telefonului, principalul comunicându-le secunzilor ce să facă la meci. „Am ţinut legătura cu Petre Grigoraş prin telefon. S-a uitat la televizor la meci şi mi-a transmit indicaţii tactice” a spus la final secundul Marian Dinu. Acesta era mulţumit cu remiza. „Îi felicit pe jucători. E un punct de moral, ţinând cont că am jucat în 10 oameni. Au dat dovadă de profesionalism. Tot meciul a fost influenţat de arbitraj. Sper ca Universitatea să-şi revină până la final, iar noi avem nevoie de patru, cinci transferuri pentru a ţine pasul cu Steaua şi Astra”, a mai spus Marian Dinu.
De partea opusă, antrenorul Universităţii, Marius Popescu era afectat. „Am pierdut două puncte. După aspectul jocului, meritam să câştigăm. Nu e normal să nu vezi un astfel de off-side. Nu se poate la nivelul ăsta. Suntem şi noi vinovaţi că nu am marcat golul doi. Ne-a lipsit şansa şi un pic de luciditate”, a spus tehnicianul lui U Cluj.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente