A condus un ATV în zona montană Rânca şi s-a ales cu dosar penal. Este cazul unui tânăr de 22 de ani, din judeţul Dolj, care va trebuie să dea explicaţii în faţa anchetatorilor pentru fapta sa. În fapt, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Novaci l-au identificat în trafic pe R.F.A., de 22 ani, din comuna Perişor, judeţul Dolj, în timp ce un conducea ATV pe DN 67 C, în Zona Turistică Montană Rânca, judeţul Gorj, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicul.