Bursa Generală a Locurilor de Muncă a intrat în ultimele pregătiri. Organizată pe 19 aprilie în toată ţara, acţiunea este menită să ducă şi în Gorj, prin AJOFM, oportunităţi de angajare pentru şomeri. Din cei peste 200 de agenţi economici contactaţi de AJOFM, au confirmat că participă 57. Importante sunt cele 520 de locuri de muncă scoase la bătaie de angajatori şi care vin din toate domeniile de activitate. Mai mult nu au fost uitate nici persoanele cu studii superioare, pentru ele, oferta numărând 50 de locuri de muncă, iar pentru cele cu studii medii, paleta de alegeri este de 447. Principalele meserii pentru care sunt deschise perspectivele la Bursa de vineri sunt de la confecţioner textile, agent de turism, electrician sau muncitor necalificat până la inginer TCM, inginer instalaţii, economist sau consultant financiar. Bursa Generală a Locurilor de Muncă se va organiza vineri, 19 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu orele 10.00.