Conducerea Minprest aşteaptă publicarea în Monitorul Oficial a memorandumului privind angajarea celor 350 de expropriaţi. Ieri, directorul general adjunct din cadrul Minprest Alin Văcaru s-a aflat la Ministerul Energiei, respectiv Ministerul Finanţelor în vederea aprobării bugetului, dar şi pentru a obţine detalii cu privire la angajarea expropriaţilor. Conform conducerii societăţii, contractele de muncă ale acestor persoane se vor încheia până la sfârşitul anului, unitatea urmând să încheie un contract de prestări servicii cu Divizia Minieră, suma alocată fiind de aproximativ 20 miliarde lei vechi. Noii angajaţi ai Minprest vor fi repartizaţi la vechile locuri de muncă, deţinute de firmele sindicale unde au fost angajaţi şi totuşi sunt şi persoane care susţin că procedura va fi una greoaie, ce ar mai putea dura o perioadă.