Atac dur al premierului Victor Ponta la adresa lui Traian Băsescu. După ce şeful statului a declarat după vizita de la Bruxelles că nu putea trimite un „începător” la reuniunea şefilor de stat şi de guverne, unde s-a discutat despre agenda digitală a UE, Ponta i-a replicat lui Băsescu că „habar n-am ce spune domnul Băsescu, sincer să fiu nici nu ştiu de ce s-a dus la Bruxelles sau în general de ce se duce domnia sa pe unde se duce, că nu ştim la ce ne foloseşte nouă, românilor. E un fel de şomer de lux domnul preşedinte şi îi tot plătim ajutorul de şomaj până la anul”, a spus premierul Victor Ponta. Disputele dintre premier şi preşedinte se acutizează de fiecare dată când vine vorba despre deplasările în capitala Uniunii Europene. De această dată premierul i-a cerut şi mandat preşedintelui Băsescu, dar acesta din urmă a refuzat să-l trimită la Bruxelles. Aici, Băsescu a fost confundat cu premierul României iar premierul Olandei a fost uimit să-l vadă şi l-a întrebat dacă a revenit. Băsescu a început să râdă în stilul caracteristic şi i-a răspuns că întotdeauna se întoarce.