Un bărbat de 46 de ani, din comuna Bumbeşti- Piţic a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce, la jumătatea lunii martie, a intrat în curtea locuinţei fostei concubine pe care a ameninţat-o cu moartea şi prin incendiere a distrus o anexă a locuinţei acesteia.
În baza probatoriului administrat, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au dispus măsura preventivă a reţinerii pe bază de ordonanţă, pe o perioadă de 24 de ore, a unui bărbat de 46 ani, din comuna Bumbeşti–Pitic, bănuit de comiterea infracţiunilor de distrugere, violare de domiciliu şi ameninţare, existând indicii că, în noaptea de 17/18.03.2014 a pătruns fără drept în curtea imobilului aparţinând fostei concubine, din oraşul Novaci, loc în care i-a adresat ameninţări cu moartea şi acte de violenţă şi a distrus prin incendiere o anexă a locuinţei acesteia. În data de 03.04.2014 bărbatul a fost prezentat parchetului şi judecătoriei, pe numele acestuia fiind emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.