Stațiunea montană Rânca, una dintre cele mai cunoscute destinații turistice din județul Gorj, traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Potrivit lui Constantin Pănescu, președintele Asociației Concesionarilor din Rânca, aproape întreaga stațiune este închisă, iar turiștii lipsesc cu desăvârșire, inclusiv în pragul sărbătorilor pascale.
Într-o postare publică, Pănescu descrie o situație alarmantă: vilele, cabanele, pensiunile, hotelurile și restaurantele din Rânca și-au închis porțile, lăsând stațiunea pustie. Singura instituție care mai funcționează constant în zonă este Jandarmeria, un detaliu care subliniază și mai mult lipsa de activitate turistică.
„Totul este închis! Da, totul și toate: vile, cabane, pensiuni, hoteluri și restaurante”, a transmis acesta, mulțumind jandarmilor „care sunt singurii care au ușa deschisă”.
Afaceri închise și angajați trimiși în șomaj
Criza din Rânca nu afectează doar turismul, ci și zeci de familii care depind de această industrie. Constantin Pănescu a anunțat că, după aproape 22 de ani de activitate, a fost nevoit să își închidă propria unitate hotelieră, decizie care a dus la disponibilizări.
Printre cei afectați se numără și angajați vechi, oameni care au contribuit ani la rând la dezvoltarea turismului din zonă. „Cei mai greu le este celor mai vechi. Mihaela și Neluțu au intrat în șomaj”, a mai precizat acesta, subliniind impactul social al declinului.
Perspective optimiste pentru Paște
Constantin Pănescu se arată totuși optimist vis-a-vis de perioada sărbătorilor Pascale, și transmite turiștilor că sunt bineveniți la Rânca, unde se va putea schia gratuit prin bunăvoința administratorilor pârtiilor de schi.
”Datorita vremii schimbătoare, cu ninsorile aferente, la Rânca se poate schia de Paște în bune condiții! Dacă vor veni, turiștii vor găsi cele mai bune oferte din țară, iar in ziua de Paște se va schia la liber, fără cartele din partea administratorului părților de schi!” transmite acesta.

