Preşedintele Traian Băsescu a reiterat miercuri că aderarea la zona euro rămâne un obiectiv major al României, adăugând că obiectivul în perioada imediat următoare...
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, copreşedinte al Uniunii Social Liberale, a afirmat, miercuri, că „nu şeful statului ar trebui să mărească salariile”, făcând referire la...
Jucătorii nou înregimentaţi nu vor să-l dezamăgească pe Grig
Grigoraş e cel mai tare din oraş. Tehnicianul pandurilor a reuşit să facă din echipa olteană...
Alimentele venite de la Uniunea Europeană au reprezentat pentru mulţi „nevoiaşi” mană cerească. Pentru alţii, însă, aceste ajutoare parcă nici nu au existat. O...
Salariatele celor două Complexuri Energetice Turceni şi Rovinari continuă să se afle în centrul atenţiei. La CE Turceni, Sindicatul Energia a organizat ieri o...