spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialAlimentele de la UE, lăsate de izbelişte de peste 1.500 de beneficiari

    Alimentele de la UE, lăsate de izbelişte de peste 1.500 de beneficiari

    Alimentele venite de la Uniunea Europeană au reprezentat pentru mulţi „nevoiaşi” mană cerească. Pentru alţii, însă, aceste ajutoare parcă nici nu au existat. O dovedeşte numărul mare de pachete cu alimente, „uitate” de beneficiari la Direcţia Publică de Asistenţă şi Protecţie Socială Târgu-Jiu, aproximativ 1.500. Programul de acordare a acestor produse s-a încheiat iar produsele rămase au fost redistribuite spre beneficiarii care le-au considerat mai mult decât necesare. Potrivit reprezentanţilor instituţiei cantităţile primite au fost: făină-81.713 kilograme, mălai-56.830 kilograme, lapte 10.659 kilograme, biscuiţi 6.372 de kilograme, orez 49.796 kilograme şi paste făinoase 12.024 kilograme. Potrivit directorului instituţiei, Teodora Ciobanu, persoanele înscrise iniţial au fost în număr de 5.442, înscrişi pe parcursul derulării programului 1643, din cei înscrişi au ridicat produsele 3.862 de persoane iar la redistribuire au venit pentru a ridica produsele aproximativ 1.580 de persoane. Cantităţile primite de fiecare persoană au fost: lapte praf-1, 5 kilograme, făină 15 kilograme, mălai 10 kilograme, orez 9 kilograme, biscuiţi 1, 1 kilograme şi paste făinoase 2 kilograme. Uniunea Europeana va extinde ajutorul alimentar pentru persoanele aflate în dificultate cu produse alimentare în valoare de 480 milioane euro pe an în 2012 şi 2013. De asemenea, produsele alimentare vor fi distribuite prin intermediul organizaţiilor de caritate şi al serviciilor sociale locale, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Uniunii Europene.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: