După o poantă a Soniei Elena Lopotenco
El era atent mereu, cu soţia-n orice dată,
Când avea ziua de nume sau era aniversată,
Dar şi cu alte ocazii, el îi oferea soţiei,
Daruri, de la giuvaere, pân’ la florile câmpiei.
Ce e drept, şi ea la fel, îi răspundea cu atenţii,
De la cadouri frumoase, pân’ la dulcile intenţii …
Cum, necum, de la o vreme, o cam lăsaseră baltă,
Eschivând şi el şi ea, ba de una, ba de-alaltă …
Ba se făceau că au lapsus, ba un fel de amnezie,
Onorând cu-n „La mulţi ani!”, sau c-o mică ironie ..
Totuşi, după înc-un an, ea îi dădu un şampon
Bun să nu mai cadă părul, şi-o urare-n telefon.
-Dar de ce mi-ai dat şamponul? Am păr sănătos, nu-mi pică!
– Îi cade colegei tale … dă-i-l ei, sigur nu-i strică! …
